Jurnal de tătic. 9 x 365 = Offff!

De câțiva ani ani buni am răspunsul pregătit dacă Dumnezeu și-ar răsturna regulile vechi de când lumea și, ca prin minune, mama m-ar putea întreba din nou: Ce ți-ai dori de ziua ta?
Așa da uitării toate listele pe care le făceam când eram de-o șchioapă, cowboys din plastic, pistolul cu capse sau camionul cu remorcă. Aș spune, cu ochii în lacrimi: Mamă, ții minte prăjitura ta cu dulceață de caise? Aia cu blat crocant și cu zăbrele dulci de cocă arsă peste pătura de aur dulce și parfumat? Da, aia pe care o făceai mereu, de sărbători, de aniversări, duminicile când ne strângeai pe toți la masă! Da, exact prăjitura aia pe care speram mereu să nu o mai faci și apoi o devoram. Mamă, asta aș vrea de ziua mea.
Acum e rândul meu să pun întrebarea cheie:
-Alecsia, ce ți-ai dori de ziua ta?
Alecsia face 9 ani și, în timp ce-și micșorează ochii de prințesă, semn că ia o decizie importantă, gândurile mele o iau razna. Ce ar vrea să audă un tată de fată la întrebarea asta?

Să-i ceară luna de pe cer și el să-și demonstreze puterea pe care i-o dă dragostea de tată? Sau poate ea să spună: ”Vai, tati, iubirea ta îmi e de ajuns” și apoi să îl ia în brațe, așa cum făcea el odată, când trupul ei îi încăpea în palmă? Alecsia încă se codea să-mi dea răspunsul, așa că mai aveam timp de-un vis sau două. Cum ar fi ca fiica întrebată să spună: Tati, vreau să-mi mai dai odată căldura de la pieptul tău? Sau să rostească vorbele pe care tu nu mai cui să le spui: Vreau să primesc pentru tine o prăjitură cu dulceață de caise, cea cu rețeta trasă la xerox dintr-un almanah de pe vremea bunicii, cea al cărei gust îl uiți mereu, nu știi cum să-l botezi și apoi, când nu-l mai ai, ți-l amintești brusc mușcând o caisă prea coaptă de pe o tarabă din Obor…
-Tati, m-am hotărât. Tati, mă asculți?
Sigur că a vrut și lucrurile pe care în mod normal și le dorește un copil, dar și-a mai dorit ceva, iar în rândurile astea se află cadoul special.