-Tati, omul ăla seamănă cu mine! Dă-i ceva!
Cum să semene cu tine, prințesa mea? Mă uit mai bine la cerșetorul care ne abordase pe stradă. Mâinile îi erau murdare, un jeg cenușiu pusese stăpânire pe ele. Un jeg care nu venea doar din nespălat sau din scormonitul în gunoaie, ci din ani de nespălat și scormonit.
Hainele miroseau mai urât decât arătau. Sau poate carnea din ele puțea și gioarsele de diverse anotimpuri, așezate ca să ocupe cât mai puțin spațiu, doar îl propagau mai bine, ca un difuzor de duhoare.
În una dintre mâini avea o sacoșă din care ieșea un gât de sticlă de doi litri. Pe lângă ea mai erau pachete de diverse dimensiuni, unele lăsând să răzbată prin material sudoare de mâncare stricată.
Fața părea un maldăr de haine vechi. Sprâncenele arătau ca două fulare scămoșate de pisici turbate, fruntea ca un preș de la ușa haznalei, obrajii erau două cuverturi cu flori vinete, aruncate sub maldărele de lemne din șopron. Peste toate se adunase praf și murdăria se ghemuise în riduri ca părul de pisică în colțurile camerei.
Gura cerșetorului părea cusută din gulere de cămăși, rupte după ce au fost purtate pe gâturi soioase.
Tot acest peisaj dezolant era învelit de o barbă rară, ca buruienile care pun stăpânire pe o ruină.
Cum să semene cu tine, comoara mea?
Bătrânul a deschis gura să mai spună ceva și atunci am văzut asemănarea de care vorbea Alecsia.
Niciodată nu am să mai am ochiul de copil.
Să găsesc în orice un element, cât de mic, care să-mi lege fiece lucru străin de ceva ce deja știu, ca să pot, din conexiune în conexiune, să ajung cândva, la maturitate, să-mi pară toate vechi și cunoscute. Cum a găsit asemănare între ruperea ei de pre-viața din lapte și ruperea bătrânului de orice fel de viață? Doar ea și mintea ei curată au răspunsul. Și nu mi l-a dat, deși am insistat.
I-am dat un leu.
A fost primul dinte care ne-a costat – pe mine și pe Zâna Măseluță – mai mult decât un bănuț de argint. A costat un bănuț și un leu…
