Nu e deloc cinstit că mai toți vorbim cu dulce nostalgie de clipele petrecute ”la sânul mamei”, dar aproape niciunul nu își amintește de ”burta lu’ tati”!
Adică de ce povestea perenă a lacrimii de copil uscată și transformată în zâmbet ”la sânul mamei” nu ar putea avea ca personaj principal un tătic? Cam discriminatoriu, dacă e să cereți părerea obiectivă a unui tată posesor și de burtă și de două fete gata oricând să aterizeze pe un loc moale care nu poate riposta decât cu un icnit și un zâmbet forțat.
Poți sări ”la sânul mamei”? Evident că nu!
Poți să ”potrivești” mama așa cum așezi tatăl, ca să te întinzi cu fața spre televizor și să ațipești legănat de respirația lui și de prostiile debitate de Sponge Bob? Nu. Tatăl umple fiecare gol al canapelei și pare născut și așezat acolo doar ca să fie un loc pufos de odihnă sau de joacă.
La sânul mamei treceau dureri, uitați de supărări, noaptea se umplea de stele jucăușe și le prindeai doar dacă îți scoteai mâna de la căldură și o întindeai puțin.
Dar pe burta tatălui te așezi cu tableta și ripostează doar dacă firul de alimentare îl sugrumă de i se învinețește fața. De pe înălțimea sa te uiți amenințător la mâța care te-a zgâriat sau îi poți comanda mamei o cană de ciocolată cu lapte fără să riști o trimitere urgentă la făcut teme. Pe burta lui tati poate să-și culce capul și soră-ta și apoi să vă certați pe telecomandă.
Când pui capul la sânul mamei te aștepți să te mângâie, să auzi vorbe dulci, șoptite cu voce blândă, pe burta tatălui nu vei simți decât ritmica mișcare a vieții, și aia mult încetinită, ca nu cumva să te deranjeze, să te dai jos îmbufnată și să pleci de acolo.
Ar mai fi multe de spus, dar toată povestea asta mi-a făcut foame și închid pentru că vreau să caut și ceva diete, că două fete și o telecomandă înseamnă că e prea mult loc pe… burta lui tati.
