Până la urmă, dacă nu mă omoară drumul lung, e foarte probabil să mor de grija altuia. Pe drumul lung despre care vreau să vă spun astăzi, mai-mai să mă omoare grija de Silvana.
Ea e la volan – nici nu se putea altfel, considerând că Dumnezeu i-a ales un soț fără carnet de șofer – fetele sunt în spate și hărmălaia e peste tot.
La al treilea ponei primit în cap de șofer, am considerat că e cazul să intervin.
-Vreți să vă spună tati o poveste?
De câte ori suntem pe drum, poveștile lui tati au efecte nebănuite. Unul dintre ele l-am descris AICI. Azi, unul nou.
-Da, da, vrem!
Ca un prim efect, mi se părea că ideea mea a adus mai multă gălăgie decât liniște, dar, în fine, operațiunea e încă la început.
-Povestea cu sarea!
”Sarea în bucate”! Basmul ăsta nu prea-mi poartă noroc, aflați de AICI de ce, dar fetele l-au ascultat pe tabletă – un înlocuitor perfect pentru rolul de povestitor, mai ales că se întrerupe ca să te certe dacă stai cu degetul în gură – au adormit pe la jumătate și nu știau finalul.
-Buuuun! A fost odată ca niciodată un împărat…
-Cum îl chema?
-Nu avea nume, era, așa, un împărat oarecare…
-Cum îl chema?
-Împăratul Roșu…
-Ăsta nu e nume! Cum îl chema?
-Sofia, nu mă mai întrerupe!
-Cum îl chema?
-Ion. Îl chema Împăratul Ion Roșu. Acum e bine? Și împăratul avea 3 fete…
-Cum le chema?
-Sofia, tu vrei povestea sau să îți citesc cartea de telefoane?
-Cum le chema?
-Marinela, Mariana și Marghioala.
-Nu o chema Mariana, Mariana e Doamna!
-Sofia! Importantă e Marghioala, care, când a întrebat-o Împăratul…
-Mariana e importantă!
Silvana a intervenit:
-Sof, lasă-l pe tati să spună povestea.
-Mariana e importantă!
-Bine, e importantă, dar Marghioala…
-Tati, spune povestea cu Mariana!
Peste ani, poate vor apărea și alte relatări ale evenimentului respectiv. Unii vor spune cum toată asistența a înlemnit când tati a început să urle, să spună cuvinte cu F și P și că povestea cu Sarea în bucate nu are sfârșit. Niște calomnii!
