Jurnal de tătic. Scufița Roșie pleacă de la nevastă-mea la soacră-mea

Foto: Alex Mazilu

-Scufița Roșie a pus într-un coșuleț merinde pentru Bunicuța și…
-Tati, ce e aia „merinde”?
-Adică mâncare. I-a dus Bunicuței plăcinte…
-Buni nu mănâncă plăcinte. Buni face plăcinte bune.
-Buni din poveste nu face plăcinte bune sau pur și simplu nu a făcut plăcinte în acea zi și Scufița i-a dus unele făcute de mami.
-Mami face plăcinte bune?
-Uite, Sofia, vrei să-ți spun povestea sau ai chef de joacă?
-Povestea.
-Ok, hai că încep din nou: Scufița Roșie a plecat prin pădure ca să-i ducă merinde Bunicii…
-Tati, toate merindele sunt plăcinte?
-Nu, merinde sunt și brânza…
-Buni nu mănâncă brânză. Poate să-i ducă zacuscă?

-Sof, nu e Buni a noastră, e Buni Scufiței! Dar poate să-i ducă și zacuscă
-Ah, păi Buni nu are nevoie de zacuscă. Mami ia zacuscă de la Buni.
-Nu e Buni a noastră, nu sunt plăcintele noastre, nu e zacusca noastră, toate sunt ale Scufiței!
-Poate Scufița să-i ducă plăcinte făcute de ea și sora ei?
-Da, normal.
-Tati, dar de ce pleacă Scufița singură prin pădure dacă are o soră?
-Sof, Scufița nu avea soră, nu făcea plăcinte și nu punea o mie de întrebări când era ora de culcare!
-Tati, te-ai enervat?
-Nu, dar…
-Ce drăguț ești când te enervezi! Toată lumea știe Scufița Roșie, numai tu le încurci!
Avertizare: Dialogul cu Sofia are, evident, câteva licențe. Aveți și indicii că e așa: Mami face plăcinte bune, poate nu la fel de bune ca Buni, dar oricum destul de bune ca să merite să înfrunți lupul; Sofia are 5 ani și nu par cuvintele unui copil, deși e genială și spun asta înarmat cu toată obiectivitatea recunoscută a taților de fete; nu sunt drăguț nici măcar când mă enervez.