Crăciunul și Revelionul fără salată de boeuf sunt ca nunta fără soacră. N-au farmec! Iar salata de boeuf neornată e ca mireasa fără jartieră. Parcă-i lipsește ceva, deși ingredientele de bază sunt aceleași!
Ornatul salatei de boeuf e o adevărată artă și femeia care nu o stăpânește în veci nu poate să se numească gospodină.
Când eram mic, de sărbători, îmi amintesc cum se apropia ora la care casa trebuia să se umple de musafiri iar mama tot mai alerga între bucătărie și sufragerie, plângându-se că mai are ceva de făcut și că nimeni nu o ajută.
Nici nu avea cine să o ajute, că doar ea știa cum se face ultima și cea mai importantă treabă: ornatul salatei de boeuf.
Ornamentul de pe salată e ”marca înregistrată” a unei gospodine adevărate. Cel mai des întâlnim oameni de zăpadă grăsuți, cu corpul și capul din albuș de ou fiert, atent păstrat încă de când puneai gălbenușul la maioneză, cu ochi din bucățele de măslină și nasul dintr-o așchie de morcov murat.
Alte gospodine optează pentru puii albi, cu creste și ciocuri din gogoșar ținut din toamnă în oțet. Puiul de pe salată are și el ochi decupați din carnea măslinei sau din două boabe de muștar.
Mai sunt fețele de tot felul, de la moși cu barbă de albuș și căciulă de gogoșar la fete cu păr lung cât firul de la ramura de pătrunjel uscat și ochi din smaralde decupate din ultima măslină volo care a scăpat de mâinile puse pe furtișag ale copiilor.
Unele doamne fac coșari, ca să poarte noroc tot anul, din flenduri de măsline sau din pălăriile bureților care au așteptat cuminți aproape trei luni să deschidă cineva borcanul.
Alte gospodine își arată măiestria închipuind flori de tot felul, margarete din albuș cu o mică piramidă de maioneză în mijloc, crizanteme din gogonele tăiate ca de lama de bărbierit, toate cu frunze de leuștean sau vișin, scoase cu grijă de sub capacul butoiului de murături.
Am fost la mese unde salata de boeuf era atât de frumos ornată încât stăteam toți cu furculițele în aer, tremurând de poftă, dar așteptam ca altul să fie primul care strică migăloasa muncă de pe cearceaful de maioneză.
Și are o logică, fraților într-ale mâncatului, să apreciezi desenul de pe salată! El trădează migală și dragoste, iar o mâncare făcută cu iubire și atenție nu poate decât să bucure spiritul și burta.
Mă va apostrofa fila de Jurnal: Păi bine, măi tăticule, dacă ai văzut tu așa salate frumoase, la ce ai pus o poză cu biloiul ăla din sferturi de măslină? Hai să-ți explic, îi voi spune filei, așternând următoarea amintire:
Am ajuns acasă și am găsit fetele ornând un castron de salată. Tocmai o înveliseră într-un strat de aur lucios și fiecare desena în dreptul său câte un chip de om din măsline.
Am lăsat geanta și am luat o lingură, nemaiputând de poftă.
-Uite eu fac un extraterestru.
Silvana e avocată, mamă devotată, dar uneori imaginația ei o ia pe câmpuri de maioneză. Am mutat lingura de lângă extraterestrul ei.
-Eu fac un prinț!
Alecsia are 8 ani, acuși face 9, și poveștile cu prinți au început să mă agaseze. Am mutat lingura și de lângă desenul ei, ca să nu fiu tentat să-i mănânc doar ochii.
-Ăsta e Tati!
Sofia! Are 5 ani, dar știe să topească un bărbat ca pe un cub de gheață scăpat pe grătar. Câteva secunde discuți cu ea și sfârâi.
Eram gata să bag lingura în partea ei de salată când am observat ceva ciudat:
-Sof, dar de ce are tati păr?
Nici o clipă n-a ezitat copilul:
-Ca să semene cu un prinț!
Nu-mi dau seama de la ce vârstă nu mai poți avea încredere în femei. Cum nu aveam răspunsul, am înfipt furculița în nasul extraterestrului.
