Category Archives: Jurnal de tătic

Jurnal de tătic. Dor de ducă


Foto Alex Mazilu

A pocnit primul boboc de magnolie. A făcut un zgomot atât de puternic încât un pâlc de ghiocei aflați prin preajmă și-au scuturat coroanele și prin tulpinile lor a trecut ca un curent electric teama că scurta lor viață se apropie de sfârșit. Și au avut dreptate! Nici n-a trecut o zi și tulpinile lor goale și maronii s-au culcat pe-o parte, lăsând loc viorelelor să se înalțe peste umărul lor și să privească în voie parcul.
Apoi viorelele s-au lăsat într-o rână, sacrificându-și corolele pe altarul verii ce va să vie, și au apărut toporașii, brândușele, iar tot timpul, de pe cel mai înalt răsad, narcise delicate și trupeșe zambile au gonit aerul de iarnă și au tămâiat în urma lui cu parfum.
Când ultima zambilă și-a dat duhul roz, deasupra locului domina liliacul, cu trupul împodobit de mii de muguri colorați. Unii, mai îndrăzneți, ar fi explodat de bucuria venirii Paștilor, dar alții par a mai aștepta, ca să treacă și zăpada mieilor.
Dar și când ultimul buchet de liliac se va închide, (mai mult…)

Posted in Jurnal de tătic | 2 Comments

Jurnal de tătic. Percepția bărbaților asupra fustelor scurte

Foto Alex Mazilu

-Tati, îți place fusta asta?
Sincer, mi s-a părut că Alecsia îmi arată o batistuță sau o băsmăluță smulsă de pe capul unei păpuși. ”Fustă” părea cam mult spus.
Dimineața, după ce toată lumea își primește micul dejun, rolul meu se încheie și scena casei este ocupată de agitația fetelor care-și aleg hainele pentru a pleca. Importanța lui Tati se reduce treptat, mergând spre zero barat.
Adevărul e că nu mă supără minutele de liniște de după agitația primelor pregătiri. Îmi trag lângă mine cafeaua și rămân în bucătăria pustie, pradă viciilor, gândurilor și maldărului de vase ce așteaptă să fie spălate.
În primele minute ale fiecărei zile sunt ”stăpânul mic-dejunului”. Trebuie să fiu sigur că Sofia găsește pe masă un bol de cereale cu lapte, dar și o jumătate de sandviș, dacă îi face poftă Alecsia. Pe aceasta din urmă o așteaptă cealaltă jumătate de chiflă. Silvana se mulțumește cu o cafea, îndulcită cu miere și diluată cu un strop de lapte. Pisica Mitzu nu concepe să se trezească și să nu fie paharul plin cu apă proaspătă (Ei bine, da, pisica noastră bea apă din pahar!) și un plic de mâncare răsturnat în castronel. În timp ce fetele mănâncă, am timp să prepar sandvișurile pentru pachetele Alecsiei și Silvanei. Evident, printre picături, arunc și doi pești uscați în bazinul lui Vasile, pentru că nicio broască țestoasă care se respectă nu poate vedea atâta agitație în jurul său fără să vâneze nimic!
Poate pentru cursivitatea poveștii din fila asta de Jurnal nu era nevoie de toată enumerarea asta, dar cred că, măcar uneori, trebuie menționate meritele unui bărbat la bunul mers al familiei! Mai ales că abia am scăpat cu viață după maratonul anual care se încheie pe 8 Martie. Sărutări de mâni, doamnelor!
-Tati, te uiți la fustă? E frumoasă?
Ați observat cum bărbații își schimbă părerea despre fuste în funcție de cine le poartă? Practic, oricâte generații corecte s-ar așeza peste noi, o fustă scurtă nu poate fi privită de toți la fel de corect politic. (mai mult…)

Posted in Jurnal de tătic | Leave a comment

Jurnal de tătic. Când coșarul de tinichea plânge pe umărul unui pisic sclipitor


Foto Alex Mazilu

Mă simt ca un coșar de tinichea, prea înțepenit de frig ca să se dezlege singur de șnurul care îl gâdilă pe burtă cu pămătufurile de la capete. Mi-aș arunca scara de pe umăr, dar un bold cu gămălia roșie mă țintuiește de un carton înflorat. Chiar dacă aș scăpa de aici, nu știu dacă aș răzbi dincolo de punguța transparentă în care sunt captiv.
Hai să zicem că aș ieși din pungă, tot nu m-ar ajuta la nimic. Mă simt ca și cum aș fi un coșar de tinichea, pe fundul unui sertar, sub zeci de alte mărțișoare peste care apasă, mai crunt decât orice greutate, nepăsarea.
Și asta se întâmplă tocmai anul ăsta, când Mărțișorul trebuia să treacă mai ușor decât orice altă sărbătoare.
Anul acesta am cumpărat mărțișoare fără să mai am vreo grijă. Am umblat printre tarabe și am luat ce mi-a plăcut, fără să mă gândesc la nimic altceva.
Nu mai caut de ani buni mărțișor cu micuțul Ponică, pentru că Alecsia a crescut și, la 9 ani, nu mai trebuie să îi agăți deasupra pătuțului copia jucărioarei cu care doarme, ca să dea cu ochii de ea când se trezește din somnul de bebeluș.
A crescut și Sofia și nu mai trebuie să caut măgăruși Aiurel care să-i amintească de păpușa nopților ei din fragedă copilărie, plușatul Olel.
Au trecut anii și nu mai sunt apostrofat dacă le cumpăr fetelor broșe, amenințându-le pielea trandafirie cu oțelul acului.
Acum, pur și simplu, merg printre tarabe, iau ce-mi surâde și am scăpat de obligații.
Am luat doi pisici pentru fete, o floare captivă-n rășină pentru nevastă-mea ( doar un nebun s-ar gândi că e un mesaj subliminal cum că mariajul e o închisoare pentru bărbați în floarea vieții!) și un gândăcel pentru soacră-mea. (mai mult…)

Posted in Jurnal de tătic | 2 Comments

Jurnal de tătic. Sofia cântă la trombon


Foto Alex Mazilu

Când Sofia a strănutat a treia oară, Silvana s-a oprit din ce trebăluia prin bucătărie, a lăsat cuțitul din mână, ca și cum îi era teamă să nu îl folosească aiurea, și a spus:
-Domnișoară, mâine stai acasă!
Sofia și-a frecat nasul cu mâneca de la bluză și a strigat la mine:
-Tati, mâine stăm acasă!
”Stăm” ăsta nu sună bine! Pentru a doua zi plănuisem mai multe drumuri, nu toate neplăcute sau legate de muncă. Am încercat să negociez.
-Tati vine seara acasă și stăm împreună.
Eu tot nu pricep cum de în toți anii de când trăiesc înconjurat de fete nu m-am învățat minte că nu prea are importanță ce spun sau ce vreau eu, lucrurile se tranșează în favoarea uneia dintre ele, fie fetele, fie mama lor sau, e drept, mai rar, în favoarea pisicii Mitzu.
Sofia s-a făcut că nu mă aude, dar a strănutat din nou, poate puțin forțat, apoi s-a întins după un șervețel și și-a suflat zgomotos nasul.
Văzând că nu îmi răspunde, am insistat, adăugând și un strop de infracțiune de corupție ”părinte-copil”:
-Și când vine Tati seara acasă poate aduce și vreo surpriză… vreo jucărie… (mai mult…)

Posted in Jurnal de tătic | 1 Comment

Jurnal de tătic. Ce se alege de copiii cărora nimeni nu le spune povești?


Foto Alex Mazilu

Am sub ochi un ecran complet alb. Poți înșira cuvinte sau doar litere fără sens, ca niște mărgele vărsate pe nisipul de la picioarele unui băștinaș care-ți oferă în schimb aur, pietre prețioase. Dar de mărgele mele cine are nevoie? Ce stăpân al pământurilor necălcate până acum de străini ar ceda un grăunte de aur, un ciob de rubin ca să păstreze literele, mărgelele mele vărsate de pe ecranul complet alb?
Îmi place la nebunie povestea – aflată de mine încă din fragedă pruncie – conchistadorilor care au strâns primele grămăjoare de aur (din miile de tone pe care aveau să le care din America) oferind primilor indieni întâlniți mărgele din sticlă sau oglinjoare cu rame argintate.
”Mărgelele” mele sunt cuvintele, iar teritoriul pe care aș vrea să pun mâna, prin înșelătoria de Ev Mediu, sunt sufletele fetelor mele!
Asta poate și pentru că bunicul meu a reușit tot prin vorbe și povești să îmi fure sufletul. O poveste anume, am putea să-i spunem ”Povestea poveștilor”, am păstrat-o în memorie. (mai mult…)

Posted in Jurnal de tătic | 1 Comment

Jurnal de tătic. Tată de fete caut cuțit. Și piatră

Mult timp nu i-am înțeles pe Ducu și al său ”așa-mi vine câteodată să dau cu cuțitu-n piatră!”. Ce vină are piatra? Maramureșeanul ridica din umeri când îl întrebam asta și nu-mi răspundea ca și cum, vezi Doamne, noi oborenii nu avem cum pricepe cum gândesc cei de pe malul Izei. Nici pe aia cu ”dacă în viață n-am noroc” nu prea am cum s-o pricep, pentru că văd că lumea mea are doi sori, unul cocoțat pe cer de 9 ani iar celălalt făcându-și loc pe boltă de mai bine de 5.
Totuși, de ceva timp, când bărbații intră din țarcul ale cărui garduri se întind de la Valentine’s Day până pe 8 Martie, mă trezesc uneori uitându-mă după un cuțit și o piatră. Iar asta se-ntâmplă pentru că un tată de fete nu-i făcut din stâncă să dai în el cu lama.
Fără prea mare legătură cu gândurile de mai sus, aș vrea să notez în Jurnal cum pe 14 februarie, seara, pe profilul Silvanei a apărut o poză…

… și un text scurt: ” Tacs, dacă tot nu te grăbești acasă, atunci trebuie să știi că florile astea pe care le vei găsi în vază sunt primite de Sofi azi … 😜 ❤️
P.S. Lui … (nu are rost să dau numele băiețelului) i-a spus de ieri că îi plac freziile galbene… 😂 😂 ”
Am ajuns acasă destul de repede după ce am văzut postarea nevestei. Frezia galbenă trona pe masa din sufragerie, iar alături de ea, pus într-un păhărel de țuică, era ghemuit un buchețel de ghiocei.
După salutări, pupături de regăsire și verificarea buzunarelor mele după zilnica ”atenție” cuvenită fetelor când vin acasă, Silvana mi-a spus povestea freziei care-și revărsa parfumul în sufragerie.
-Când plecam de la grădi, Sof a început să strige că și-a uitat florile. Îi spun ”ce flori, mami?” După cum știi, ca și tine, uitasem că e Ziua Îndrăgostiților…
Au femeile un stil de a împăna cele mai dramatice povești cu tot felul de nimicuri! Dar n-am intervenit, am lăsat-o să spună.
-Ne-am întors la dulăpiorul ei și erau puse florile astea. Se ciufuliseră rău, cum le-a pus ea și i-am spus să le lăsăm acolo. Atunci o mămică din spatele meu mi-a spus: ”Nici să nu te gândești să le lași! Am alergat toată dimineața după frezie galbenă!” de după mămică se vedea un băiețel, roșu la față, dar mândru că Sof nu a uitat floarea în dulap.
-Sofia – am spus – păi e frumos să le ceri băieților cadouri? Și de unde până unde frezii galbene?
-Tati – s-a răstit Sofia la mine, deja plictisită de sporovăiala noastră în jurul florii – frezia galbenă e floarea preferată a mamei. Și știam că nu îi aduci flori azi!
Uneori am impresia că sunt victima unei conspirații. Vorba lu’ Ducu, ”când s-o împărțit norocu’ fost-am eu dus la lucru”!

Posted in Jurnal de tătic | Leave a comment

Jurnal de tătic. Ferește-te de prinți, fata mea, chiar și atunci când îți fac daruri!

Eu cred că un tată de fată care poate spune la sfârșitul vieții că nu s-a temut niciodată de nimic nu a trecut cu adevărat prin viață. Eu recunosc, unele lucruri îmi dau fiori.
O să notez în pagina asta de Jurnal un eveniment din categoria: ”De ce are fire de păr alb până și un tată de fete chel ca un bec”!
În viața noastră și-a făcut loc de câțiva ani un băiețel, colegul și prietenul Alecsiei încă de când erau amândoi la grupa mică de la grădiniță. Acum sunt în clasa a doua și tot mai mereu îi vezi împreună.
Am apucat să vă spun că tații de fete au parte în viață de mulți fiori? Cred că da. În următorii ani o să vă mai vorbesc despre asta. Sigur!
Băiețelului blond ca un bulgăre de soare îi spunem simplu în discuțiile dintre noi: ”Prințul”. Porecla o are de când aveau 4 ani și se pregăteau pentru prima lor serbare. Alecsia era – NORMAL! – prințesă. M-am trezit că ne sună mama băiețelului și ne întreabă ce culoare are floarea de la mâna Alecsiei, ca să știe ce inel îi oferă… și așa i-a rămas numele, Prințul. Ne-a topit inima tuturor!
Între timp, familiile noastre s-au apropiat, iar copiii au rămas nedespărțiți.
Acum, după 5 ani, la petrecerea dată de ziua Alecsiei, Prințul iar a căutat un cadou special.
A bătut-o pe maică-sa la cap până a convins-o. Au ticluit și un plan.
La petrecerea care a avut loc acum, vineri, Prințul a venit doar cu un buchet de flori!
Abia după vreo două ore, la ușa locului de joacă s-a produs ceva agitație. Toți copiii au dispărut de pe ringul de dans, de la trambulină sau de la jocurile electronice. Toți erau la ușă.
Taman la petrecerea Alecsiei a venit Andra Gogan. Vocea din Soy Luna, inflexiunile din spatele doctoriței Plușica, alinturile din glasul Sofiei Întâi! (mai mult…)

Posted in Jurnal de tătic | 1 Comment

Jurnal de tătic. Jucăria care face răhăței!


Ziua Alecsiei a fost delicioasă.

Nu chiar ca în poza lui Alex Mazilu, dar ne-a umplut sufletele de dulceață.
Am căzut de comun acord asupra faptului că a fost o aniversare reușită toți cei din casă, de la morocănosul broscoi ”țestos” Vasile până la veșnic nesatisfăcuta mâță Mitzu, trecând, evident, prin cea mai greu de mulțumit prințesă din lume, Sofia, și mama care-i seamănă perfect din punctul ăsta de vedere, nevastă-mea.
Găselnița a fost ideea Alecsiei de cadou: Tati, Mai, știu ce facem de ziua mea. Mergem la cumpărături și luăm tot ce vreau eu!
Pe drumul spre magazin, ideea nu mai părea chiar așa de bună, mai ales mie nu mi se mai părea chiar atât de strălucită, poate și pentru că în buzunarul de la haina Alecsiei era cardul meu! Dar o dată face fiica ta 9 ani! Am zis că, fie ce o fi, merită să le vezi chicotind, pe ea și pe soră-sa care abia a împlinit 5 ani, și făcând planuri despre ce vor cumpăra.
Surpriza a fost că fetele nu s-au aruncat la cumpărături, așa cum m-aș fi așteptat. Și-au făcut un plan strict, câte păpuși va lua fiecare, cam ce jocuri și câte, ce atenții trebuie luate pentru terți. E adevărat că între rafturile cu zeci de mii de jucării și câteva mii de prostioare roșii ( doar buzunarele din toate lumea se pregătesc pentru 14 februarie!) , înțelegerile de acasă au fost încălcate de vreo două ori, dar nu dureros pentru posesorul cardului. Iar inima posesorului s-a înmuiat ca o lingură de înghețată scăpată-n ciorba de pe aragaz când a văzut că ”atențiile” erau două căni cu inimioare, pentru că ”E Ziua Îndrăgostiților și pentru Mami cu Tati” și o pernă pufoasă pentru canapeaua din sufragerie, luată ”să stea Mitzu pe ea când suntem toți la un film”!
Aproape că nici nu mi-a mai păsat că în coșul de cumpărături era și un cadou pentru un băiețel, tot din motive de Valentine’s Day! Nu mi-a păsat, dar am reținut amănuntul.
O să vă spun, însă, ceva ce m-a marcat. Alecsia și-a cumpărat un cățel din plastic care face răhăței. (mai mult…)

Posted in Jurnal de tătic | 2 Comments

Jurnal de tătic. 9 x 365 = Offff!

De câțiva ani ani buni am răspunsul pregătit dacă Dumnezeu și-ar răsturna regulile vechi de când lumea și, ca prin minune, mama m-ar putea întreba din nou: Ce ți-ai dori de ziua ta?
Așa da uitării toate listele pe care le făceam când eram de-o șchioapă, cowboys din plastic, pistolul cu capse sau camionul cu remorcă. Aș spune, cu ochii în lacrimi: Mamă, ții minte prăjitura ta cu dulceață de caise? Aia cu blat crocant și cu zăbrele dulci de cocă arsă peste pătura de aur dulce și parfumat? Da, aia pe care o făceai mereu, de sărbători, de aniversări, duminicile când ne strângeai pe toți la masă! Da, exact prăjitura aia pe care speram mereu să nu o mai faci și apoi o devoram. Mamă, asta aș vrea de ziua mea.
Acum e rândul meu să pun întrebarea cheie:
-Alecsia, ce ți-ai dori de ziua ta?
Alecsia face 9 ani și, în timp ce-și micșorează ochii de prințesă, semn că ia o decizie importantă, gândurile mele o iau razna. Ce ar vrea să audă un tată de fată la întrebarea asta? (mai mult…)

Posted in Jurnal de tătic | 1 Comment

Jurnal de tătic. Alecsia a făcut prima constatare amară din viață

Tastez: ”A început școala!” Când am auzit din spate:
-Și grădinița!
Trebuie să mă obișnuiesc cu faptul că Jurnalul meu are cel puțin un cititor fidel, Alecsia. Gata, face 9 ani! E în clasa a doua, citește, scrie, are telefon, nu mai poți ascunde nimic de ea. De fapt, legat de Jurnalul meu de tătic m-a avertizat de prin vară: ”Tati, mai scrii până fac 10 ani și gata!”
Am întrebat-o atunci dacă o să mai pot scrie despre Sofia. Ea are abia 5 ani, negociem dacă în toamnă merge la clasa 0, mai sunt zeci, poate sute de momente de parfum copilăresc cu care să încarc serverul de amintiri.
-Și cum, să scrii doar despre ea?
-Tu crești, faci 10 ani, poate te-ar deranja ce scriu eu.
-Ah – a îngăimat – cresc… (mai mult…)

Posted in Jurnal de tătic | 2 Comments