Îmi place mult una dintre aplicațiile de pe Facebook, Memories. Da, da, aia care te pune dimineața în fața vreunei prostii debitate pe site acum un an, doi, trei sau chiar patru ani.
În mod normal spui ”Ce e un an?” Dar când te uiți la frânturile a tot ce ți s-a părut important sau amuzant acum ceva timp, simți că un an e mult. Poate uiți forma în care un eveniment e anunțat celor din lista ta, dar când îl revezi îți amintești trăirile. Eu am mai observat ceva, felul în care ai anunțat ceva pe FB nu e aproape niciodată la fel cu cel în care lucrul respectiv ți-a rămas în minte.
Am pornit de la asta
Fiți atenți ce scriam: <
O tâmpenie, probabil se uita la Scufița Roșie și i-am făcut o poză. Nimic, genul de nimic care ne umanizează sau care-i umanizează pe alții în ochi noștri.
Dar care nu lasă nimic în urmă. Dacă nu vedeam poza asta nu mai știam că… dați-mi voie să vă spun ce văd eu în poza asta. Ce am văzut atunci, ce mi-a rămas ascuns în suflet, cum a reușit o poză să scoată la lumină.
Scufița Roșie, povestea ei mi-a furat mintea copilului. Alecsia e undeva în pădurea bântuită de lup. Pentru mine nu contează ce e pe ecran, lupii pot hăpăi bunici mai rapid decât înghite un vegan o păpădie.
Din tot ce mă înconjoară eu văd doar ochii Alecsiei. Părul ei ca un fior de mătase. ”Bunico, de ce ai urechile atât de mari?” Ești proastă, Scufi, nu vezi că e perfectă? Ah, scuză-mă, vorbeai cu lupul, nu am fost atent. În camera de alături doarme Sofia. Abia s-a născut. Poți să nu mai urli că te sperie Lupul? O trezești pe Sof și n-am apucat să mă satur de chipul Alecsiei absorbit de ”drama” ta. Ok, și a lupului.
Și atunci am pozat-o. Am crezut că voi opri timpul. Nu mi-a ieșit și e mai bine așa.
Amintire din 4 aprilie 2013.
Mulțumesc Facebook, mulțumesc Lupule!
2 Responses to Jurnal de tătic. Amintiri și Memories pe Facebook