Jurnal de tătic. Clușea de Piatlă și peștele mort

-Sper că nu vreți să cărăm acasă toate cioburile astea de scoică! Silvana, ai idee de ce miroase la noi în cameră a pește mort, de zici că ești în vestiarul de la Crucea de Piatră?
Sunt convins că nevastă-mea apreciază de foarte multe ori avantajul de a împărți casa cu un tip care se visează scriitor. Poate că ăla nu a fost un moment bun ca să aprecieze o comparație reușită și foarte sugestivă. Sau poate compania în care am lăsat slobodă fraza…
-Clușea piatlă… phuaaah!
-Mami, ce e aia Crucea de Piatră?
Sofia și Alecsia întinseseră pe gresia camerei de hotel o grămadă de scoici, cochilii de melc și piciorușe de crab, culese de dimineață de pe plajă. Aici vroiam să ajung. Aveți prin casă astfel de amintiri de vacanță? Ați plecat vreodată de la mare – punând cu atenție în bagaje – cutii, pungi sau caserole pline cu bucăți de morți de tot felul, care nu au mai apucat să ajungă nisip? Sau aveți prin casă vreun șirag din cochilii pe care, când l-ați cumpărat, erați convinși că ”Vai, dragă, o să-l port uneori și o să-mi amintească de clipele astea minunate…” după care a început să adune calm praful din cutiile cu nimicuri de prin casă? Sunt convins că nu, pentru că nimeni nu cară de la mare scoici și melci de care nu are neapărat nevoie!
Marea a fost furtunoasă și a adus la mal milioane de astfel de resturi, ca și cum, undeva în adâncuri, când au fost întrebate ce vor să mănânce la desert, sute de sirene au strigat la unison: ”Midii!”.
Sofia și Alecsia au adunat (mare) parte din aceste resturi.

-Mirosea a pește mort?
-Să vă explice Tati a ce mirosea acolo!
Am săgetat-o pe nevastă cu privirea mea specială ”cemamadraculuiaiîncapulălablond”, dar n-a avut niciun efect.
-Clușea piatlă… phuaaaah!
-Era un loc unde mergeau numai bărbații și…
-Erau pescari?
-Într-un fel, dar, uite, mi-a venit o idee! Ce ar fi să luăm acasă toate scoicile astea minunate și toți melcii?

Comentarii via Facebook

comments