Seară de decembrie. Încă poți fuma pe balcon, fără să te grăbești. Târziu, când toți din casă dorm și caisa caramelizată se răcește inutilă pe fundul vetrei pipei, am trecut prin hol. Am văzut aliniate la ușă ghetuțele și cizmele fetelor din casă. Trei, dacă pui și mama la socoteală, dar șirul de încălțări mi-a părut mult mai lung.
E interesant cum lucrează mintea bărbatului, mai ales dacă în casă e singurul din specia sa. Cu cât se apropie Moș Nicolae, șirul de ghetuțe de la ușă pare mai lung decât un anaconda gata să înghită pe nemestecate un mall de jucării sau o fabrică de hăinuțe, mai multe decât pot asambla câteva sute de chinezi care abia pot spune ”Țunda”!
Până la urmă, Moș Nicolae ăsta e un fel de încălzire pentru Crăciun. Ăla e simpatic, strigă ”Hohoho!”, ornează casa cu steluțe și cetină, pe când pe ăstalalt nu l-a văzut nimeni niciodată. Vine noaptea, amușinează ghetele de la ușă și știe exact unde să lase jucării și dulciuri și unde să bage o nuielușă.
Discutam odată cu Alecsia despre cei doi, Nicolae și Crăciun.
-Mie-mi place mai mult Moș Crăciun.
-De ce, prințesă? Și Moș Nicolae aduce destul de multe.
În replica mea se simțea și un ton de contabil, nu doar de tată.
-Eh na, muuuuult mai puține! Și sunt bomboane și Mami zice că strică dinții de nici Zâna Măseluță nu-i mai vrea.
Tocmai bomboanele fuseseră în acel an aportul meu la darurile din ghetuțe. Mie-mi plac. Și Sofiei și nu ne supărăm dacă Alecsia le refuză.
-Totuși, Moș Nicolae e cu ceva mai bun.
-Cu ce?
-Păi, nu te pune să înveți cântece sau poezii ca să îți dea cadouri!
Brusc, Moș Nicolae nu mi s-a mai părut doar o cheltuială ”de încălzire” pentru marea risipă de Crăciun.
Mi-am amintit cum lustruiam ghetele când eram mic și le puneam la ușa, dar destul de ”la vedere” ca nu cumva Moșul să le ocolească.
Dimineața mă trezeam primul și alergam la ușă. Dulciuri, jucării, mai puține, ce-i drept, decât urma să care celălalt moș în sac, dar destule ca să fie semnalul că pentru copii…
Au început sărbătorile!
Super foto: Alex Mazilu
