Foto Alex Mazilu
Tocmai intram în mini-vacanță. Adică pe canapeaua devenită neîndestulătoare eram toți patru, fiecare cu câte un telefon, laptop sau tabletă în mână. În fața noastră, televizorul mergea în gol, cu sonorul oprit.
Agitația săptămânii care scutura din calendar foaia lui noiembrie se transforma în dulcea lene pe care nu ai vrea să o duci nici măcar dintr-o cameră-n alta, darămite să o mai și scoți din casă.
Dar Dumnezeu, când a vrut să fie o măsură-n toate, adică și în liniște, nu a creat doar tatăl și fetele lui, ci a furat o amărâtă de coastă și a făcut femeia. Femeia din casa noastră și-a scos căștile din urechi și i-a făcut Alecsiei un semn să și le scoată și ea.
-Ai teme pentru vacanță?
Toți am oprit aparatele și ne uitam la Silvana ca la unul care a venit cu colivă la masa de Revelion. Alecsia nu s-a pierdut cu firea:
-Nu, mami, nu avem teme!
-Sigur?
Cât fetița de numai 8 ani se gândește cât de mult știe maică-sa despre temele de vacanță, profit să vă spun că eu nu cred că aș fi făcut față copilăriei dacă ai mei ar fi avut atâtea metode de a mă urmări tot timpul. Mi-aș fi luat lumea-n cap și aș fi luat calea codrului! Dar cred că și ai mei, Dumnezeu să-i ierte, ar fi dus mâinile la inimi mult mai devreme, asaltați de imagini pe wapp sau messenger cu pagini din culegeri, fotografiate de părinți care cum ajung acasă cotrobăie prin ghiozdane. Păi dacă săraca mama ar fi ”cetuit” cu profesoarele mele pe diverse grupuri… Doamne, nici nu vreau să mă gândesc! Mama lua un ”extraveral” pe lună, taman în ziua când era ședința cu părinții, dar dacă ar fi urmărit ”în timp real” ce se întâmplă în clasă, cred că pedepsele aplicate mi s-ar fi terminat tocmai când mă eliberam din cătănie.
-Nu, mami, nu am teme!
-Sigur? Te mai întreb o dată.
-Poate e ceva, dar…
-Alecsia, ai de făcut exercițiile de la pagina 41 până la 48!
Am înlemnit toți, Sofia, Alecsia, eu și pisica Mitzu. Mâța cred că a înlemnit mai mult din solidaritate că ea n-are niciodată nimic de făcut, fie zi de vacanță fie zi de muncă.
Sofia, ca să o scoată pe soru-sa din vizorul Silvanei sau poate doar de teamă să nu fie prinsă și ea cu mâța-n sac, a dat să spună ceva, dar i-am luat-o înainte:
-Să știi că și eu am de făcut două articole!
-Aha, așa! Tu, Sofia?
-Fac o pagină cu 5!
Silvana a rămas puțin pe gânduri, parcă analiza informațiile pe care fiecare dintre noi i le confirmase. Apoi a conchis:
-Ok, dacă toți aveți treabă, eu o să mă uit la filme!
Este, din câte știu eu, cea mai eficientă rețetă de a elibera o canapea.
Eu am făcut, conștiincios, cele două articole. Unul îl citiți chiar acum.
PS Am așteptat să treacă ”Febra Tricolorului” în mediile online ca să notez câteva cuvinte despre eterna întrebare ”Tu iubești România?” Sper, de fapt asta e ideea Jurnalului, ca Alecsia și Sofia să citească aceste file și să nu uite niciodată cât soare au adus când au fost copii.
La întrebarea asta care ne bântuie tot anul, dar în preajma lui 1 Decembrie devine un adevărat taifun, aș spune:
Cum, mama naibii, să nu iubesc țara asta când aici e familia mea și, în ciuda ironiilor folosite uneori ca să o descriu, numai gândul la ea mă umple de căldură! Aici sunt mormintele bunicilor și părinților care au mereu o candelă aprinsă la căpătâi. Nu știu dacă lor le folosește la ceva pe lumea de dincolo, dar mie sigur îmi ajută să-i știu acolo lumina tremurândă.
Cum, Doamne iartă-mă, să nu iubesc țara care a zămislit basmele cu care mă adormea bunica sau pământul din care fur câte o lingură în fiecare an ca să pun grâul de Sfântul Andrei și apoi îmi leg de el visele, dorințele și planurile? Restul, oameni, clădiri, stânci, flori, ape sunt doar figuranți și recuzită, ale căror defecte sau calități le privesc cu duioșia celor care iubesc.
Și cuvintele ar putea curge milioane ca să îmi manifest uimirea că mă întreabă cineva așa ceva, dar nu e timp, așa că o să răspund într-un cuvânt, cel folosit când oamenii acceptă pentru o viață întreagă Taina Cununiei: Da.
