Nimic nu se compară cu agitația dintr-o casă, de dinainte de Revelion. Nevastă-mea și fetele – nu știu dacă termenul corect e ”ajutată” sau ”încurcată” de Alecsia și Sofia – tocmai au pregătit friptura de curcan. Și aroma care răzbate dinspre cuptor moleșește mai abitir ca mângâierea sub bărbia unei pisici.
Urmează taifunul ”vreau să aranjez un pic prin casă”, ”picul” însemnând că fiecare obiect din casă, cât de mic, va ajunge în altă poziție decât e acum. ”Picul” ăsta sună destul de amenințător ca să cred că până și eu, laolaltă cu decorațiunile din sufragerie, va trebui la un moment dat să-mi schimb locul.
Nu știu alții cum sunt, dar eu pot petrece ore întregi privind agitația din preajma oricărei sărbători. Optimismul cu care începe fiecare nouă activitate, gânguritul vesel cu care sunt transmise ordinele. Unele gesturi ale celor din jur mă incită destul ca să-mi schimb poziția de pe canapea, ca să nu pierd niciun amănunt.
Din oră în oră, când ritmul fetelor slăbește sau când Silvana se împiedică de mătura abandonată în drum ( în favoarea unei păpuși) e nevoie de mine. Rolul unui bărbat în pregătirea serbării e definitoriu: dau televizorul mai încet, mă fac că mă ridic, mă opresc la jumătatea drumului și spun, cu un glas optimist-încurajator: ”Hai, fetelor, că ne prinde Anul Nou cu friptura tot în frigider!”
De obicei, după îndemnul masculin, populația feminină din casă se mișcă altfel. Până și pisica Mitzu vânează vreun glob de pe ramurile de jos ale bradului, ca și cum vrea să arate ce ar păți șoricelul care ar îndrăzni să strice armonia casei.
Totuși, din experiența anilor trecuți, știu că vine un moment în care voi auzi o voce răuvoitoare care va spulbera vraja: ”Tu ai de gând să-ți muți fundul din fața televizorului sau o să faci Revelionul pe canapea?”
Cam ăsta e momentul în care e bine să cauți alt loc din care să contempli spectacolul. De preferabil mai de departe!
Din noua poziție o văd pe Sofia. Înaltă, cât să vadă doar geamul cuptorului, micuța s-a întors spre mine. Unsă pe față de ce n-a mai încăput în burta fiarei răpuse de baiț, în mână are o păpușă al cărei păr l-a folosit ca să o imite pe maică-sa când mătura acele căzute din brad. Mi-a spus:
-Culcanul e… tati!
Of, m-am gândit, ce simplă e lumea când ai doar 3 ani! Puținele cuvinte pe care le știi descriu binele, răul, frumosul, gustosul. ”Tati” poate însemna ”Ce gustoasă mâncare am pregătit cu Mami și Alecsia pentru Tati!”
Apoi m-am uitat și eu la tava din cuptor. Curcanul burtos stătea pe spate, cu felii de măr, pară și portocale împrăștiate pe el. Semăna cu un trândav peste care căzuseră cartea, telecomanda televizorului și pipa răcită. Un copan părea că se ridică, dar celălalt și aripile îl opreau, aroma lor vorbind de lenea de a te mișca.
-Auzi, Sofin, ce e aia ”culcanul e tati”?
Nici un răspuns, dar nici nu așteptam, că nimeni nu e deajuns de nebun să creadă că adierea vântului o să-ți explice vreodată de ce se joacă prin zulufii prințeselor!
