Jurnal de tătic. Diferența dintre Moș Crăciun și Iepurașul de Paște: GUSTUL

Sofia are 3 ani. De câte ori vin seara acasă, prima ei întrebare e: ”Tati, ce cadou mi-ai adus?”
Mult timp am luat din drum câte o atenție – normal că iei pentru amândouă, că nimeni nu e nebun să se certe cu soră-sa, Alecsia – dar, într-o seară, când chiar nu mai aveam de unde să iau măcar un ou de ciocolată, am improvizat și, la întrebarea zilnică, am spus:
-Da, ți-am luat doi pupici!
Fața i s-a luminat și a strigat, fericită:
-Dă-i repede că trebuie să mă culc!
Vă dați seama ce pretenții are Sofia de la Iepuraș? Mai ales că bietul urecheat vine doar o dată pe an și trebuie să se revanșeze pentru 365 de zile! Știam sigur cât de mari sunt așteptările ei, pentru că mă avertizase deja: ”Tati, Iepurașul să nu înceapă cu am adus pupici sau îmbrățișări!”
Până la nota de astăzi din Jurnal, trebuie să vă împărtășesc 3 concluzii sumare. Iepurașul vine și la copiii care nu au dat pe afară de cuminți, dovada vie sunt fetele mele. Apoi, vine și la cei care nu au postit, o mărturie pot depune și eu pe acest subiect. Și, în fine, e o diferență majoră între Iepurașul care călătorește adăpostit de umbra florilor de liliac și Moșul care înfruntă nămeții ca să ne aducă daruri.

jurnal 130

Anul ăsta, soacră-mea – o cititoare mi-a spus că poveștile fără mama Silvanei parcă nu au farmec – a hotărât ca la masa de Paște să avem și tocană de iepure. A pregătit totul din timp și, în Sâmbăta Mare, misiunea care mi-a fost încredințată a fost de a păzi ceaunul cu friptură de pe vatra din curte.
Amestecam cu linguroiul de lemn…
-Ușor, să nu o sfărâmi ca pe friptura de miel!
Mă îmbătam de aromă…
-Mai pune zeamă că se usucă!
Vocea soacrei mă bântuia, chiar dacă mă credeam singur în grădină. Atunci am mai auzit o voce:
-Ce faci aici?
La început am crezut că e o zână, împodobită cu flori de păpădii, care-mi susură cuvinte dulci să-mi alunge amărăciunea. Apoi am văzut că e Sofia.
-Fac friptură.
-Ce friptulă?
-De iepure.
-De iepulaș?
Așa spune ea la iepure, dar nu asta e important.

Important că într-o fracțiune de secundă i-a dispărut zâmbetul. Totul s-a întunecat.
Am înlemnit și eu. Cum calci, din neatenție, pe o floare, am sfărâmat un mit, una dintre poveștile care dau aromă copilăriei! Mi-a trebuit mie să-i spun că bucățile alea de carne sunt din făptura legată de bucuria cadourilor! Copilul aude o singură voce spunând ”Dacă ești cuminte vine Iepurașul!” și ”Mănâncă friptură de iepure!” Noi nu ne gândim ce legături se fac în mintea lor de îngeri. Unde copilul vede o jucărie care mișcă, noi vedem că-i lipsește puțină sare. Legea vieții, veți spune. Poate, dar e dureros să-i explici asta unui copil.
Sofia era și mai tristă, parcă auzindu-mi gândurile negre. Mă pregăteam să o iau în brațe, să-i plâng în ciuful blond și să-i spun că da, oamenii sunt răi, devorează animale, unele atât de drăguțe că a-i putea defini dragostea cu chipul lor…
-Tati, nu te-ai glăbit?
”Glăbit”? Cuvântul părea rupt din icoana copilului care plânge după făptura diafană:
-Grăbit? Cu ce m-am grăbit?
-Iepulașul aducea cadouri, acuma trebuie să le aduci tu!
Nu m-aș fi gândit niciodată că zânele împodobite cu păpădii pot fi atât de practice.
Și da, Iepurașul a adus cadouri. Când ne-am întors de la Slujba de Paște, am găsit cadourile în dreptul fiecăruia. Alecsia a strigat:
-A venit Iepurașul!
Dar Sofia mi-a zâmbit complice. Știe!

Foto Alex Mazilu

Comentarii via Facebook

comments

Publicat in Jurnal de tătic. Bookmark permalink.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.