Jurnal de tătic. Iartă-mă, Alecsia. Iartă-mă, Sofia. Atât am putut

Poveste absolut reală.
-Tati, ce e aia ”doliu”?

jurnal 52

Nu, nu ai cum să le ferești de tot ce auzim și noi, oamenii mari. Nu le poți învălui sufletul într-o pânză din praf de pe aripile zânelor, sperând să rămână mereu curate.
Pur și simplu asta e lumea pe care le-o lăsăm. Atât am putut. Nu e cu mult mai bună decât cea pe care ne-au lăsat-o părinții noștri. Și aproape la fel cu cea moștenită de ei.
Mă uitam la știrile despre tragedia de la clubul Colectiv și nu am băgat de seamă când au intrat și fetele în sufragerie. De obicei suntem atenți, mutăm imediat, ca nu cumva cuvintele care ne descriu realitatea să le mânjească mintea prea devreme.
Acum nu am apucat și, în loc să-i răspund Alecsiei, am luat-o în brațe și mi-am cufundat fața în părul ei.
Habar nu aveam ce să-i spun. Ce e doliul? Resemnarea că am eșuat? Că le-am construit – probabil din prostie – o lume roz, dar că în jurul lor e mlaștina în care vor călca, orice am face noi, părinții. Noi doar amânăm momentul când o vor face.
”Lasă-i să mai crească! Au timp să dea cu nasu-n mizerie!” Asta au spus părinții noștri, noi repetăm. Greșim?
Aș fi vrut să îi spun că lumea e plină de capcane, că noi nu am reușit să le curățăm drumul de ele. Că nu le-am netezit drumul.

Aproape 20 de ani m-am ocupat de omoruri, am văzut cum omul este cea mai periculoasă fiară, cum singurul dușman natural al omului este un alt om. Și acum văd că nu am schimbat nimic. Nu am făcut decât să înțeleg un puzzle care a rămas neschimbat. Imobil ca un tablou intitulat ”natură moartă cu natura umană”.
-Tati, nu-mi răspunzi?
-Du-te la mami, tati are treabă…
Mă așteptam să aud din nou, din camera cealaltă întrebarea care m-a pus și pe mine pe gânduri, dar nu a fost așa:
-Mami, toți tații plâng?
Da, fata mea, mi-am spus în gând, tații plâng din două motive: de fericire și de neputință.

Comentarii via Facebook

comments

Publicat in Jurnal de tătic. Bookmark permalink.

One Response to Jurnal de tătic. Iartă-mă, Alecsia. Iartă-mă, Sofia. Atât am putut

  1. Pingback: Invitatul de azi: ALECU RACOVICEANU | Elika Baran

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.