La ora când citiți aceste rânduri, s-a terminat mica vacanță, care le-a adus zâmbetul pe buze copiilor și le-a dat părinților programul peste cap. Am terminat vacanța cu tort de ciocolată pentru Mami și seara am râs până li s-au închis ochii. Și totuși o umbră de îngrijorare făcea zâmbetul meu să pară forțat.
La ora când notez rândurile astea în jurnal, liniștea a pus stăpânire pe casă. Măgărușul de pluș Olel mă privește de după mânuța Sofiei și parcă-mi spune să-l salvez, că se sufocă. Îl las acolo, fără vreo grijă că nu va găsi o scăpare și singur. Din Ponică se vede doar un picior, restul fiind acoperit de dulcea povară a trupului Alecsiei.
Pe scaunul fiecăreia stau hainele de a doua zi. Luna le mângâie și am întins mâna să prind ceva din căldura ei albăstruie. Mi-am văzut umbra palmei peste bluze și fuste, ca și cum încercam să le opresc din zbor.
Te fură o cameră de copil.
M-am trezit jucând singur umbre chinezești. Un cap de câine care să-l sperie pe Olel, o pasăre a nopții să-l ciupească pe Ponică.
M-am gândit că arăt ridicol, că râd de mine până și păpușile din coșul roz și m-am oprit.
Ieșeam când mi s-a părut că pasărea neagră încă plutește prin camera fetelor. Poate un nor învelea Luna sau poate Moș Ene și un alai de zâne se zbenguiau la fereastră.
Sau poate erau grijile mele. Cele de zi cu zi și una în plus. Focul.
A avut unul o criză de sinceritate și a spus că școlile și grădinițele nu au aviz de la pompieri. Și apoi n-a mai zis nimic, ca și cum nu știa că puțin le trebuie părinților să se sperie.
Sigur, nu e grav, nu înseamnă că școlile sunt torțe, dar poți să te juri?
Părinții văd umbre și se gândesc la siguranța copiilor. Adie vântul și se gândesc la răceli groaznice…
Domnule ministru, cum să vă spun mai clar: părinții sunt foarte părinți și trebuie să te porți cu liniștea lor ca și cum ar fi un bibelou!
Am alungat închipuirea și am închis ușa ușor.
