O lecție pe care orice părinte o învață pe propria piele: Problemele apar când copiii se joacă de-a oamenii serioși, nu când se copilăresc!
Acum ceva timp, într-una din multele zile libere de la începutul anului, Sofia nu a vrut să mănânce sarmale. A cerut ciocolată. Chiar i-a propus maică-sii o soluție de compromis, să ”pape” Olel sarmalele și ea ciocolata. Acum, privind retrospectiv, pare o soluție ok, considerând că puteau fi evitate complicațiile care au apărut.
Olel – dacă ați uitat, pentru că, recunosc, m-am cam pus pe tânjeală și nu am mai notat în Jurnal – e un măgăruș de pluș, cel mai bun prieten al Sofiei. De 4 ani, de când fata și măgărușul sunt în viața noastră, ne-am obișnuit cu ”Olel doarme”, ”Olel nu vrea” și cu multe alte chestii pe care e capabil să le ducă la bun sfârșit, deși toată ”viața” din el e o mână de vată.
Ce mai contau și câteva sarmale? Lasă că Alecsia face 8 ani săptămâna asta și încă intrăm în panică dacă nu-l vedem pe Ponică al ei când se apropie ora culcării!
Marți, chiar de ziua Unirii, acasă erau Silvana, Alecsia, Sofia și un coleg de-al Alecsiei, venit să petreacă ziua liberă cu fetele. E un băiețel despre care am mai scris în acest Jurnal, coleg cu Alecsia încă de când erau amândoi la grădiniță. Ne e drag tuturor. Pe mine mă enervează un singur lucru la el, că îi e mult prea drag Alecsiei…
Sunt anumite momente când un bărbat simte că e în plus și creșterea numărului de copii din casă e unul din acele momente speciale.
Așa că, deși nu a fost ușor, mi-am găsit ceva treabă în oraș și am plecat de acasă. Rămasă singură cu trei copii, privirea Silvanei mi s-a părut în dezacord cu vocea ei care îmi ura ”Să ai o zi bună, dragule!” Nu am dat atenție.
După prânz, am sunat să văd ce a mai rămas din casă… sau din nevastă-mea. Silvana mi-a răspuns nervoasă.
-Bine c-ai sunat! Stai să vorbești cu Sofia.
Imediat am auzit în cască clinchet de clopoței. Mi s-au părut răcoriți cu lacrimi:
-Tati, te iubesc!
Pe fundal am auzit cu maică-sa spunea: Nu fii escroacă, spune-i lui tati ce mi-ai zis!
-Tati?
-Da. Sof, ce s-a întâmplat?
-Olel vlea salmale. Mie îmi e foame de ciocolată!
-Dă-i și lui, dar mănâncă și tu din sărmăluțe. Hai, că te roagă și Mami și Tati.
-Tati?
Vocea din fundal devenea tot mai agitată: Promite-i lui Tati că mănânci!
-Tati? Vrei să-ți spun ce s-a întâmplat?
În urechea mea se amestecau vocile Sofiei și Silvanei. Ba chiar distingeam cum țipă și Alecsia și musafirul ei. M-am concentrat pe Sofia, dar era tot mai greu:
-Ne-am jucat de-a mama și de-a tata. Alecsia a fost mama-bebe, Vladimir e tata-bebe și eu fata-bebe…
Ăsta e exact genul de informație la care interesul unui tată de fete devine un laser. Gălăgia de pe fundal a acoperit glasul Sofiei. Am mai distins totuși ceva, dar cu multă caznă:
-… toți în dolmitor…
Apoi iar zarva a ascuns-o înțelegerii!. Nervos și frustrat, am început să strig ”Alo! Alo!” dar zadarnic.
-… mama-bebe și tata-bebe s-au culcat…
Brusc corul de voci s-a oprit. Se auzeau doar niște șușoteli…
-Alo! Sofia, mă auzi?
Strigam inutil, nimeni nu-mi răspundea. După câteva secunde groaznic de lungi, am auzit o respirație în cască:
-Alo! Cine e acolo? Sof? Ia spune-i încă o dată lui Tati de-a ce v-ați jucat?
-Alo, tati? Alecsia sunt…
-Alecsia, dă-o pe mami la telefon. Ce faceți voi acolo?
-Tati, trebuie să închid. Te iubim! Pa!
O liniște ca de mormânt. Cum adică ”de-a mama și de-a tata”? Fie ei chiar și mama-bebe sau tata-bebe! Am vrut să sun din nou, poate-mi risipea Silvana îndoielile. Sau măcar furia. Dar nu mai răspundea nimeni, ca și cum toți din casă își uneau eforturile ca să termine sarmalele Sofiei, să o împace în mormane de ciocolată și să-i cumpere tăcerea cu mii de oleli din pluș aurit…
Brusc, am simțit imboldul de a mușca din telefon.
PS Seara, acasă, când din toată agitația oricărei zile rămâne doar hohotul de râs, Alecsia stătea în brațe la maică-sa iar Sofia se cuibărise în ale mele. Fără să vreau, am tras cu urechea la ce vorbeau mama și fiica;
-Mami, Alex și Deni s-au căsătorit?
Se referea la doi oameni foarte dragi nouă, care tocmai ne anunțaseră că ne vor vizita în weekend.
-Nu.
-Aha, înseamnă că sunt încă în perioada AIA?
-Ce perioadă?
-Eh, știi tu, perioada AIA când încă se iubesc!
Băi, frate, dar copiii ăștia nu se mai gândesc la pitici și zmei?
