Am acasă ”Cumințenia Pământului” . Ba chiar două bucăți! Hei, nu săriți pe mine! Nu le dau nici cu un milion de euro, nici cu 11, nu le dau nici pe tot aurul din lume!
Când face o boacănă, Sofia se ghemuiește, își ascunde chipul, ca și cum rușinea îi îngreunează pleoapele și așteaptă să observe cineva stricăciunea făcută. În general dai peste o băltoacă de apă în mijlocul sufrageriei sau calci pe cioburile vazei unde tocmai ai fi vrut să așezi câteva lalele.
Face asta de când a învățat să meargă și, evident, să dărâme lucruri. Iar când dai de ea, ridică ochii și pare a spune: ”Ai văzut ce s-a întâmplat? Apa a curs pe covor. E o minune cum a sărit singură din cană!”
Când vezi ochișorii ăia te topești. Uiți orice supărare
-Ce zici – pare alteori să spună – de chestia asta? Vaza s-a aruncat de pe masă direct pe gresie! S-a mirat și Olel.
Bunicul a poreclit-o ”Cumințenia pământului”. O glumă inspirată de eterna poziție a nevinovăției. Erau în vogă, acum vreo doi ani, știrile cu statuia lui Brâncuși și prima încercare de răscumpărare, și așa i-a rămas numele. Poziția ei vinovată semăna cu statuia de la știri, poate l-a inspirat naivitatea de început de lume cu care încerca să dea vina pe basme, habar n-am cum s-a legat, dar a prins.
Azi ”cumințenia”, mâine iar ”cumințenia”, Alecsia a devenit geloasă.
A crezut că poziția e cea care o face pe Sofia să primească o poreclă.
-Buni, dacă Sof e ”cumințenia pământului”, eu cine sunt?
Și uite așa ne-am procopsit cu două ”cumințenii” pentru un singur pământ. Dar măcar am reușit ca, în spatele porții noastre a sărutului, să avem, din când în când, o masă a tăcerii.
Și sper ca asta să țină cât o coloană a infinitului.
