Când îți este foarte dor de Sofia, te uiți la poze cu Sofia și, văzând imaginile cu Sofia, ți se face și mai dor de Sofia. Sigur, unii susțin că o manifestare a dorului ar fi că repeți la nesfârșit numele persoanei respective, dar, slavă Domnului, eu nu par încă atins de acest simptom.
În poza asta:
Sofia l-a găsit pe căluț la un loc de joacă. L-a iubit din prima clipă, poate și pentru că, în sfârșit, a dat peste un animăluț mai mic decât ea, care nu face ”miau-miau” sau ”ham-ham”. L-a mângâiat și mânzul de ponei a stat ca un pisic. Nu știu dacă n-a și tors la atingerea mânzului de om.
La despărțire, Sofia i-a făcut ”pa-pa” cu mâna și parcă mini-calul a nechezat ușor.
Mai târziu, în curtea bunicilor, fetița schimba impresii cu Iustin – un Tarzan în miniatură, tot de vreo 3 ani, vărul ei – despre grozăviile văzute și trăite în acea zi. Eu și tatăl lui Iustin priveam scena prin ceața pe care ți-o lasă pe pleoape friptura de Paști.
La un moment dat, Iustin a strigat: ”Olinji!” Am tresărit, ca și cum vorba aruncată Sofiei m-a vizat direct. Fiind în Bucovina, j-ul și g-ul se topesc unul în celălalt, așa că am tradus rapid cuvintele în bucureșteană.
Eu mă înroșeam, dar copiii râdeau de mama-focului. Râdea și tatăl lui Iustin. Am simțit nevoia să reacționez:
-Tinu – așa-l alintăm pe minusculul Tarzan – nu e frumos să vorbești așa!
Copilul s-a uitat la mine ca la renul care refuză să tragă sania lui Moș Crăciun. Lacrimi de indignare i s-au adunat în ochișori și a spus, clar uitându-se la mine:
-Olinji!
La așa afront, am căutat sprijin la tatăl băiețelului, dar ăsta râdea mai-mai să cadă de pe scaun.
-Ce-ai, Alecule?
-Băi, băiatul ăsta vorbește cam urât. Na, acum e acasă, dar poate face asta și cu străini.
Tinu s-a apropiat de mine și mi-a repetat, cu mult năduf:
-Oliiiinji!
-Băi!
-Stai, omule, tu nu înțelegi.
-Păi, n-ai văzut că…
-Ce culoare avea căluțul de la fermă?
-Portocaliu, dar nu văd ce legătură are asta cu…
Aveam să aflu că Justin face primele lui lecții de engleză. Știe deja culorile, portocaliul e… pacaliu. Dacă-l spui în engleză…
-Olinji.
Mi-a spus Tinu din nou, pe un ton calm, de om care vede că, dacă insistă, celălalt începe să priceapă.
-Olinji – am repetat și eu, râzând – dacă așa spui tu!
Am uitat să vă spun ceva, frunzăritul pozelor nu ajută. Încă mi-e dor. De căluțul pacaliu, de Tinu, de florile care se scutură a fruct și de toată lumea Sofiei, din care lipsesc nepermis de mult. Fără niciun motiv destul de important ca să mi-l amintesc peste ani.
2 Responses to Jurnal de tătic. Olinji!