După ce devii tată, în mintea ta va fi permanent o bătălie între două voci, cea a rațiunii și cea a comodității. Ce scandaluri izbucnesc între ele de la cele mai mici probleme! Vor fetele apă? O voce spune: lasă-le să-și ia singure! Cealaltă, mai realistă, va striga: o varsă peste tot, ridică-te acum sau mai târziu tot o să-ți muți… vocile vorbesc uneori foarte urât… ca să ștergi pe jos!
Poate vi le imaginați ca pe un îngeraș și un drăcușor, stând fiecare pe-un umăr, ca în basme, dar cum – până de curând – cuvântul ”tată” era asociat cu noțiunea de ”bărbat”, eu cred că ele sunt două păsărici. Și cum a avea mai multe voci în cap e totuși un semn de nebunie, o să apelez la zicerile populare și o să spun că e vorba de sticleți. Sticleții din capul lui tati!
Întins pe canapeaua din sufragerie, cu ochii îngreunați de o cină care n-a durat mult, dar a fost ”intensă”, am preferat, într-o seară, să-mi câștig liniștea, măcar pentru câteva momente, lăsând televizorul să meargă pe desene. Prăvălite în mijlocul camerei, fetele au tăcut. Pe ecran se înfruntau două tabere de ciudați și sângele sărea din ei până aproape de sticla ecranului. Nu-mi dau seama cât înțelege Alecsia la 6 ani din masacrul viu colorat. Iar Sofia, la 3, pricepe pe jumătate.
Tot e mult.
Cam atunci am auzit scârțâitul leagănului din colivia cu sticleți. E clar că unele lucruri din capul meu necesită o ungere. Una dintre voci se legăna și se pigulea alene pe sub aripi:
-Frate, e bine! Mă ia o dulceață… Mare invenție e televizorul ăsta! Cât e curent electric, fetele sunt cuminți.
Cealaltă era agățată de gratii, cu ciocul mult în afară.
-Era mai bine dacă le scoteam în curte…
-Aerul curat le face mult mai bine decât porcăria asta de desen animat! De fapt nici nu ar trebui să se uite vreodată la așa ceva.
Normal că o asemenea diferență de idei a dus la o gâlceavă. Din decență nu o să reproduc tot ce-și ziceau una alteia. Ciripeau, piuiau, ba chiar s-au luat și la bătaie.
La un moment dat, cea rațională s-a crezut pițigoi și și-a băgat unghia-n gât. Era bine fără rațiune!
Atunci a fost liniște, eu moțăiam, ultimul sticlete din capul meu se legăna a somn, monștrii de pe ecran se omorau între ei, fetele moțăiau. Atunci, chiar lângă ușița coliviei, a răsunat vocea Silvanei:
-Imediat toată lumea afară! Nu am venit aici ca să dormim la televizor!
Ordinele se execută, nu se discută, așa că monștrii au rămas să se măcelărească fără public.
Atât îmi pare rău, ultimul sticlete s-a speriat și a căzut lat sub micul leagăn… Inima lui comodă de bărbățuș nu era obișnuită cu strigătele feminine.
Nimic nu se compară cu vocea nevestei când e vorba de alungat păsăricile din capul bărbatului!
