Uneori, când mă enervează, le spun tuturor fetelor din casă, 3, 4 dacă o număr şi pe mâţa Mitzu, că …
-O să dau anunţ la ziar şi o să caut altă mămică, mai înţelegătoare, şi alte fete, mai cuminţi. Îl păstrez numai pe Vasile.
Vasile este broasca ţestoasă, singurul meu aliat masculin. Cam… tăcut, ce-i drept. Nu că faptul că eu sunt mai guraliv mă ajută foarte mult.
O discuţie de genul ăsta a izbucnit, de exemplu, într-o seară când îmi era poftă de cartofi prăjiţi. Ele au vrut piure şi aburul dulce al cartofilor puşi la fiert a pus stăpânire pe casă. Nici măcar nu începusem să negociem şi ele câştigaseră!
-O să dau anunţ la ziar…
Mi-au răspuns pe rând.
Silvana: Ieşi tu să iei smântână? Fac piure şi mi-ar trebui. Dar grăbeşte-te!
Alecsia (6 ani) : Hai, tati, termină cu glumele!
Sofia (3 ani) : Reu, reu!
Mitzu (12 ani, operată, dar păstrând toate caracteristile de caracter ale sexului frumos) se lingea-n fund.
Am luat smântână, am mâncat piure, iar seara târziu, după ce toţi din casă dormeau, m-am gândit la gluma mea cu anunţul.
Probabil amorţisem cu pipa stinsă-n mână, poate visam cu ochii întredeschişi, poate doar exagerasem cu smântâna în cartofii storciţi, dar vedeam aievea cum ar fi fost seara dacă fetele ar fi fost altele… În vis se făcea că:
Silvana: Am tăiat cartofi pentru piure, dar îi las, aduci tu alţii? Fac prăjiţi!
Alecsia: Tati, nu ne schimba. Uite, mâncăm prăjiţi!
Sofia: Jiţi, jiţi!
Mitzu se freacă de piciorul meu şi toarce…
M-am scuturat din vis ca scrumul din vatră! Cum adică să facă toate ce vreau eu? Nu aş rezista, aşa cum nu aş supravieţui unei mese compusă doar din deserturi. Nu, nu le schimb.
Doamnelor, domnişoarelor, fetiţelor şi… pisicilor, nu lipsiţi un bărbat de lucrurile mărunte de care să se plângă! Viaţa lui ar fi searbădă ca pescuitul la crescătorie. Nu ne luaţi luptele pierdute cu voi şi zâmbetul amar când cedăm în faţa voastră! Bărbatul e făcut să se plângă de ceva. Dacă-i luaţi lucrurile mărunte, le va vedea mai clar pe cele majore. Plus că… prăjeala nu e bună seara!
