Jurnal de tătic. Serviciile secrete, Sofia și (ne)liniștea nopții

Sunt foarte obosit astăzi. Mâinile abia se mișcă, ideile nici atât. Am avut o noapte grea. Mai am forță doar de două lucruri. Să zâmbesc și să vă spun de ce sunt atât de stors.
Joi am ajuns acasă vineri. M-am întins la discuții interminabile, probabil inutile și, când am deschis ușa casei, m-a frapat liniștea. Liniștea aia în care poți auzi visele tuturor.
Am intrat la noi în cameră și i-am spus Silvanei:
-Bună. Am ajuns. Nu-ți fă griji, am mâncat în oraș – am lăsat să se scurgă câteva secunde și am continuat – mă duc să scriu ceva. Noapte bună!
Atunci mi-a răspuns:
-Da!
Și apoi am auzit iarăși numai vise. La fete nu am intrat. Am ascultat la ușă și nu răzbătea niciun zgomot. În bucătărie, am deschis laptopul și geamul.
Întunericul și teii se luptau pe viață și pe moarte pentru supremație. Mi-am făcut o pipă cu măr copt și coacăze, doar ca să le arăt cine e adevăratul stăpân al aromelor. Și am început să scriu. Nu știam ce va ieși, poate editorialul din ziarul de luni sau doar câteva idei bine conturate pentru o emisiune de weekend:
”Iar trăim o perioadă agitată, în care cele mai folosite cuvinte sunt război și servicii secrete.”

jurnal 15

Atunci am văzut că doi ochi mă fixau mirați. Smocul auriu, măgărușul Olel ținut strâns la piept… erau mai multe elemente care m-au făcut să uit de text.
-Tati! Vleau pipi!
Te ridici, lași pipa și mergi să supraveghezi operațiunea. Orice tătic responsabil face asta.
-Sofia, acum fugi la culcare. E noapte!
Pași de nălucă se îndepărtează și apoi ușa de la camera lor e trântită de au tresărit și morții din cavourile de la Iancu Nou. Mai puțin nevastă-mea și Alecsia. De la ele venea doar muzica viselor.
Mă întorc la ale mele, război, servicii… Olel reapare:
-Tati, am muci!
Am citit undeva – pe net, unde altundeva? – că nu e bine să țipi la copiii care mișună noaptea prin casă, că-i sperii și ei nu sunt complet dezlipiți din lumea somnului. Doar umblă așa prin casă. Mai ales dacă au doar 3 ani și ceva, iar lumea viselor e mai intensă.
-Hai, acum la culcare. Tati are treabă.
Ușa se izbește din nou. Ghicesc cum, undeva la etaj, se aprinde lumina. Liniștea se lasă din nou, mai puțin un vecin care țintește zgomotos toaleta, după ce l-a trezit, probabil, bubuitura de la noi.
După ce-l aud cum trage apa, mă cufund din nou în ale mele.
-Tati, mă doare burtica!
Înainte de a spune obișnuitul ”Dă să pupe tati!” mă gândesc rapid și la mama celui care a scris că nu e bine să te rățoiești la copii. Pup burtica și durerea dispare ca prin minune.
-Și nasul mă doare!
-Dă să pupe tati.
-Și pe Olel îl doare burtica.

-Sofia, ție nu ți-e somn? Așa e? Hai, la culcare, că ne aude Mami și…
-Pupă Olel!
Pup măgarul. Să fiu al naibii dacă nu mi s-a părut că i-a plăcut bucății de pluș!
-Gata, acum fugi în pat!
-Hai să punem lochiță lui Leli!
Unul dintre avantajele unei case cu fete e că ai mereu la îndemână o rochiță de păpușă, pantofiori și alte accesorii, unele destul de ascuțite, multe ascunse în locurile unde de obicei te așezi fără grijă.
Trebuie să recunosc, era o răzbunare dulce să-l bag pe Olel în rochița strâmtă. Sofia a râs fericită și m-a luat valul. Poate era de la teii bezmetici sau poate doar râsul ei cât o lume roz, habar nu am, cert e că am pornit în patru labe prin sufragerie să caut și o pălărie pentru Olel.
Taman ce găsisem una potrivită când s-au deschis deodată ușa de la dormitorul nostru și cea de la camera fetelor. Două mutre ciufulite, amintind vag de Alecsia și Silvana, mă fixau. Atunci am văzut că Sofia dormea deja pe canapea, iar eu împodobeam măgărușul, cu toate luminile aprinse-n sufragerie…
Sunt foarte obosit astăzi. Mâinile abia se mișcă, ideile nici atât. Am adormit abia în zori. Plus că mult timp mi-au răsunat în cap tot felul de vorbe răutăcioase: ”Atâta minte ai, să te apuci noaptea să te joci cu Olel? Să trezești fetele? Tu nu te gândești că au școală, grădi? Dacă vrei să te joci cu ele, vino mai devreme, nu stai noaptea cu băieții și dai totul peste cap!”
Cred că nu-mi mai iese nici editorialul. Ce să mai spun de idei ordonate pentru emisiune!
Foto Alex Mazilu

Comentarii via Facebook

comments

Publicat in Jurnal de tătic. Bookmark permalink.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.