Eu cred că expresia „vorba dulce mult aduce” a fost inventată de o femeie. În vremuri de demult, secretul ăsta a fost bine păstrat, transmis doar de la mamă la fiică, iar când el a fost aflat de un bărbat şi strămoşii noştri au început să se linguşească între ei… ei bine, se pare că atunci au început să apară şi disputele pe discriminarea sexuală.
Nevastă-mea ştie secretul din trecut.
-Iubitule!
Eu când aud cuvântul ăsta, mai ales dacă e rostit cu o doză de miere peste cea normală, devin suspicios. Aştept întotdeauna fie o veste proastă, fie o poveste din aia lungă despre ce şi-a luat una de pe la birou şi cum avem un noroc chior că putem lua acelaşi lucru, la jumătate de preţ, de la un magazin, despre care doar răuvoitorii spun că ar fi foarte scump.
„Iubitule” are diverse semnificaţii şi un lucru l-am învăţat despre căsnicie: nu are rost să te frămânţi să le desluşeşti, semnificaţia ţi se va dezvălui imediat după ce „vorba dulce” îşi va face efectul asupra ta şi simţurile ţi se vor deschide cât să spui „desigur”.
Cred că e o treabă a sexului frumos pentru că şi pisica Mitzu se freacă uneori de mine încât am impresia că sunt vreo zeitate în Universul pisicesc. Şi după ce – impresionat de ofranda adusă de adoratoarea mea – iau un pumn de „cronţonei” şi îl arunc în castronul ei… nici nu mă mai bagă-n seamă.
Lecţia asta cu „vorba dulce” li se predă în fragedă pruncie. La 6 ani, Alecsia o stăpâneşte perfect. Când spune…
-Tati, ţi-am spus azi că te iubesc?
… îşi roteşte ochii şi împrăştie lumină, schiţează un zâmbet ca şi cum tot ce face în acele momente e izvor de suflet. Se apropie de tine şi – spun ce simt, nu mint! – aduce răcoare în vară sau căldură de e miezul iernii.
Şi îngheţ sau mă topesc şi … nu apuc să spun vreun cuvânt că aud ceva de genul:
-Ai văzut prin librării colecţia aia nouă de ponei cu aripi? Noi nu o avem!
Şi până să răspunzi te pupă pe obraz. Şi poneii îşi scutură aripile, înghit jăratecul din poveste şi pornesc spre casa noastră.
Totuşi tehnicile sunt diferite. La 3 ani, Sofia are o percepţie asupra „vorbei dulci” care mă derutează:
-Tati! Taaati! Taaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaati! Vleau şi la mine calu ponei flutulaş!
Şi tu ştii că vei mai lua un ponei mic.
Pentru că aşa suntem noi bărbaţii, cel mai fertil teren pentru „vorbe dulci”!
PS Silvana – purtând accesoriul care până de curând o diferenţia pe colegă – se uită la maldărul de ponei de pe podeaua din camera fetelor şi spune: „Când o să te înveţi să nu mai iei toate prostiile!”
Mitzu se linge pe bot şi se uită reprobator la mine. În gând îşi spune: „Cum se cheamă şoarecii ăia cu aripi? Cred că sunt gustoşi. Dacă mă frec de piciorul ăluia mare poate aflu…”
Pingback: Jurnal de tatic. Taaaaaaaaaaaaaaaaaaaatiiiiiiiiiiiiiiiii! | BabyMall Blog