Jurnal de tătic. Tatăl sirenelor

-Mâine le duc la înot!
Am vorbit mult cu socrul meu în seara aia. Nevastă-mea aștepta, relativ cuminte, să închid și să-i fac un raport complet despre ce au mai făcut fetele în orele de când ea nu vorbise cu soacră-mea. Adică pe la prânz. Eu primeam raportul în forma lui brută, o nouă înșiruire a poznelor cu care Alecsia și Sofia au umplut de viață casa și curtea bunicilor.
După ce am închis, la întrebările Silvanei…
-Ia zi, ce a mai spus? Cum sunt fetele?
Mi-am dat seama că reținusem doar două informații din ”fluxul” serii. Le-am epuizat dintr-o suflare:
-Sunt bine. Mâine merg la înot.
-”Merg”?
-Da, a zis foarte clar: ”le duc la înot”?
Apoi am tăcut. Amândoi.
Sofia abia face 4 ani în toamnă. După mine e încă mică, foarte mică, știu orhidee mai înalte decât ea, dar nu și mai frumoase.
Am avut o experiență proastă cu înotul. Când Alecsia era cât Sof, poate un strop mai mare, am dat-o la înot. Doamne, cât a urât cele două sau trei zile cât a mers la bazin! La același bazin unde ar trebui să meargă și Sofia, într-un orășel bucovinean. Când se apropia ora să plece, inventa micuța tot felul de dureri, poate-poate scapă de corvoadă! A scăpat, până la urmă, am renunțat noi.
Nu am reușit să aflăm ce o irita, frica de apă, instructorul. Dar nu a mai vrut să intre în apă vreo doi ani. Anul trecut, în Grecia, brusc a prins gustul de apă. Acum, acasă, merge deja o dată pe săptămâna la bazin.
Dar nu pot să nu mă gândesc că poate am grăbit-o noi, când era prea mică și poate a pierdut ani buni de bălăceală, doar că am vrut noi să înoate din fragedă pruncie.
Acum Sofia…
A doua zi ne-am luat cu treburi, am uitat de grijile serii când ne-am trezit cu mesaje de socru-meu:

jurnal 31

Râde-n apă!
Pentru a suta oară, Sof ne-a dat o lecție. Nu tot ce a fost valabil la sora ei mai mare i se aplică și ei. Am mai pățit asta. De la puținele jucării care au scăpat intacte din mâinile Alecsiei și cărora Sofia nu le-a dat nicio atenție, la mâncărurile preferate de una și detestate de alta.

Două mere nu sunt identice, dar doi oameni!
Mai e un lucru, Sof o copiază în multe pe sora ei, așa cum cred că e în toate casele cu frați și surori. Ce una învăța la doi ani, asta știe deja la unu. La trei ani și jumătate, face lucrurile pe care Alecsia nu le făcea nici la cinci!
Un timp am zis că e precoce – v-am mai spus că sufăr de sindromul ”puiului de cioară” – dar era doar efectul de a se juca zilnic cu un copil mai mare. Imediat prinde un joc nou, o vorbă nouă…
O secundă, mă scuzați, sună telefonul.
-Alo, da, s-a descurcat Sofia la î… Cum? A mâzgălit actele de… Stai, că nu înțeleg? Aha, s-a trezit, așa, Alecsia făcea teme, a văzut-o și a luat un pix și a scris pe actele… aha, da, da, înțeleg. Hai că vorbim mai târziu. Pa!
Așa, era Buni, ce spuneam? Ah, da, Sofia învață multe de la Alecsia.

Comentarii via Facebook

comments

Publicat in Jurnal de tătic. Bookmark permalink.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.