Jurnal de tătic. Urme de ruj pe pantaloni

Petele de ruj pe hainele bărbaților sunt ca urmele de gloanțe pe drapelul de luptă al unității. Bătălii, încleștări, privești lumina victoriei prin gaură, mijești ochii și le spui celor din jur: ”N-a fost ușor, dar a meritat!” Sigur, drapelul de luptă găurit trebuie ascuns de privirea dușmanului, incapabil să aprecieze la justa valoare victoria asupra altui dușman.
În fine, nu o mai lungesc: am o pată de ruj pe blugi. Exact ca o zgârietură de lance pe un steag de luptă, doar că în acest caz…
-Ai ceva pe pantaloni.
Omul doar stătea lângă mine, la coadă la supermarket. Singurul motiv pentru care aveam de ce să ne tutuim era poate că duminică noaptea, pe o ploaie rece ca mâna moaștelor Sfintei Paraschieva, amândoi cumpăram lapte și iaurt cu căpșuni.
-Da, e ruj…
Omul s-a oprit, a prins coșul cu ambele mâini, de parcă brusc nu mai avea destulă forță în una și mi-a făcut loc să trec în fața lui. Casiera s-a aplecat peste tejghea și s-a uitat și ea la pulpa mea, pe care tronează dâra de ruj.
-E ruj?
N-a așteptat răspunsul, dar a dăugat rapid:
-Punguță? Ceva de curățare rapidă?
-Păi ce – am întrebat eu – nu iese la spălat?
-Eh, ba da, dar mă gândesc că doamna îi bagă la spălat și…
Casiera și celălalt client întârziat se uitau prea fix la mine ca să nu am nicio reacție, așa că le-am spus povestea:

-Păi nu e problemă. Fiică-mea mai mare, are șapte ani și ceva, nu are voie cu farduri, dar în weekend a avut o prietenă în vizită și mă-sa le-a lăsat să se joace și cu o trusă…
-Aha, fetița – a spus casiera, privind cu subînțeles către client, apoi, ca și cum deodată nu mai prezentam interes – 8 lei, cu punga.
Am întins banii, am luat cumpărăturile și am ieșit. Eram la ușă când am auzit-o pe femeie spunându-i celuilalt client:
-Auzi la el, fiică-sa! Ce tupeu au bărbații din ziua de azi! Fiică-sa… să implici copilul în așa ceva!