Jurnalul de tătic salută ieșirea rățoiului Adalbert din ou!

Ne-am regăsit! Suntem iar împreună, toți 4. Am stat, în miez de noapte, îmbrățișați, lacrimogeni, ca la finalul unui film indian. Am sufocat-o pe Sofia cu pupături și am strâns-o până a gemut. S-a împins din lanțul nostru de mâini și piepturi, ne-a privit cu mustrare și ochii ei, mari cât Olel…

jurnal 9

… spuneau: ”M-ați părăsit aici!” Vocea ei a spus altceva, obișnuitul ei salut de bun-venit:
-Mi-ai adus cadou?
-Daaa – a strigat Alecsia și a fugit în hol, să aducă sacul de daruri cu care speram să-i cumpărăm Sofiei bunăvoința.
Sigur, în punga mai mare decât ambele fete la un loc erau multe jucării pe care Alecsia le alesese pentru sine, dar, la 7 ani, generozitatea și egoismul se împletesc precum cosițele lui Rapunzel. Că tot veni vorba de prințesa cu părul vindecător, aveți idee cât costă păpușa cu rochia cu imprimeuri schimbătoare? Eu am. Și trebuie să cumpăr două! Dar nu despre asta vobim acum.
Eu am scos telefonul din buzunar și am spus:
-Mai e aici un cadou pentru voi. De la Alina!
-Cine e Alina?
-O fată! A aflat povestea unui rățoi, Adalbert, mi-a trimis-o și mie și o să vă citesc și vouă, la culcare.
Apoi:
-”Capitolul 1”.
-Tati, ce e aia ”capitol”?

-E o bucățică din poveste.
-Nu o ai pe toată?
-Alecsia, taci și ascultă! ”Rățoiul deschise un ochi, apoi pe celălalt și strâmbă nemulțumit din cioc…”
-Ce e aia ”nemulțumit”?
-Adică nu era…
-Tati, cale lățoi?
-Rățoiul Adalbert, Sofia, e povestea lui. O ascultați sau aveți chef de joacă?
Fiecare și-a strâns păpușa-prieten în brațe și au tăcut.
-Așa, și rățoiul Adalbert a întrebat: ”Cine bate la ușă oare? E pentru a doua oară în dimineața asta!”
-Nu bate nimeni, tati!
-Nu e dimineață, e seară. Mami a spus să ne…
-Dacă mă mai întrerupeți nu mai citesc!
-Spune!
-”Personajul nostru e cam leneș de vreo câteva zile. Se trezește târziu și…”
-Tati, tu ești lățoi?
Am priceput aluzia, am lăsat telefonul și am vrut să par supărat. Nu mi-a ieșit. Am pufnit toți trei în râs:
-Hai, culcarea! Am terminat cu cititul că de aia doarme tati până târziu, ca Adalbert! Că-l țineți noaptea cu prostiile voastre!
După ”pupicul de noapte bună”, când ieșeam și stingeam lumina, am auzit-o pe Alecsia:
-Tati, să-i spui prietenei tale că ți-a dat o poveste bună, ne-a făcut pe toți trei să râdem!
-Bine, o să-i spun!
Peste numai câteva minute, tot cerul Bucovinei picura apă și întuneric și, undeva sus, pe așternuturi de nori, un rățoi visa la șotiile pe care avea să le facă imediat ce soarele de început de vară va topi coaja oului în care cineva tot ciocănea.

PS Cum ”care Alina?” Alina, fata care a coborât de pe Luna ei pătrată. Nu chiar cu picioarele pe pământ, ci numai până pe un nor, ca să-l trezească pe Adalbert. De duminică încolo, dacă vreți clipe minunate alături de copiii voștri, luați cartea ”Aventurile rățoiului Adalbert” a Alinei Manole. Și, dacă nu știți cum arată visele unui copil, priviți acolo desenele Alinei Iftimie.

Foto Alex Mazilu
Inspirație Alina Manole

Comentarii via Facebook

comments

Publicat in Jurnal de tătic. Bookmark permalink.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.