Pentru că se apropie Paștele. Care, în multe privințe seamănă cu Crăciunul…
Și pentru că e Dragobetele, care vine mult prea repede după Sfântul Valentin și pentru că prea stau amândouă în coasta Mărțișorului, m-am gândit să vă vorbesc despre una dintre greșelile pe care – involuntar – le facem mai toți părinții. E vorba de încercarea de a le insufla convingerile și obiceiurile noastre.
Fie că suntem ”pupători de moaște”, fie că suntem ”liber cugetători” sau pur și simplu dezinteresați de existența vreunei entități deasupra noastră, fără să vrem transmitem ceva din aceste convingeri și copiilor. Ce fac ei cu ele? Ce vor, de fapt, ce vor decide atunci când mintea le va fi eliberată de… noi, de părinți.
Pentru că, oricât ne-am strădui va veni o vreme când se vor scutura de noi, așa cum și noi am făcut cu mamele, tații. Dar nu asta voiam să vă spun.
Am avut ocazia să-mi citesc de marți horoscopul pentru miercuri. I-auzi: ” Ai multe pe cap, o zi densă. Dar este momentul să iei o pauză activă şi să faci cadouri de Dragobete. În primul rând celor dragi, dar şi celor mici, ca să-i obişnuieşti cu tradiţia!”
M-a ghicit Dom’ Profesor! Așa că la florărie cu mine!
La ”schemele” astea cu dragostea, rozul, inimioarele și florile stăm bine. De-a valma respect toate tradițiile, dacice, românești, americane și, deși nu le cunosc, le-aș respecta și pe cele din Tărâmul de Mijloc. Nu știu ce le va rămâne din celelalte lucruri pe care încerc să le transmit fetelor, dar astea sper să le sărbătorească toată viața, măcar să găsească ele oameni care să le iubească și pe care să-i iubească așa cum sunt iubite acum.
Dar, culmea, azi nu pare să îmi iasă nimic, nici asta nu voiam să vă spun, ci că alerg prin tot orașul să caut… păpuși brioșe! Am două promisiuni restante și, dacă nu rezolv nici până pe 8 Martie, am încurcat-o.
PS Acum câteva zile, Alecsia o întreabă pe maică-sa:
-Mami, cine e mami lui Dumnezeu?
Cum să ai răspuns la asta? Mai ales că era clar că discuția se va duce spre ”Dar tati lui?” și apoi spre ”Dacă Dumnezeu e Tatăl, cine e mama?”
Am mai pățit-o.
Copiii sunt cel mai bun exemplu că bătrâna ”Crede și nu cerceta” a murit. Știu pe propria piele că ochii lor cercetează și credința și necredința și nu mai merge cu un simplu ”așa am apucat eu de la mama”.
Foto Facebook, de pe pagina Culmea Prostiei
