Jurnal de tătic. Adevărata poveste a nasului roșu al lui tanti Paula

Sâmbătă m-au supărat. Alecsia și Sofia s-au certat, s-au caftit și nici nu au făcut-o acasă, singure, fără să ne vadă nimeni, ci în vizită. Le-am spus numai un sec ”Vorbim acasă…” Nu am mai avut cu cine vorbi, după ce au alergat o zi lumină în soare, au căzut late. Dormeau încă din mașină și așezatul în pat a fost un fel de vis pe timpul căruia au tors ca niște pisoi.
Am hotărât să nu mai amân. Povestea nasului roșu al scumpei noastre tanti Paula trebuie să iasă la lumină. Să se învețe minte și fetele mele că nu e bine să te pui cu Tati. Așa că…
Tanti Paula este cea mai fără de vârstă femeie pe care mi-a fost dat vreodată să o văd. Cred că avea blândețe de bunică încă din tinerețe, gesturi ca mângâieri și vorbe care răcoresc asemenea apei de izvor. Dar, Dumnezeu n-a lăsat-o doar cu chipul nins încă din primăvara vieții. I-a dat și un nas roșu ca un morcov. Și când se enerva – rar, din câte am auzit de la cei care o cunoșteau mai bine – nasul roșu al lui tanti Paula devenea și mai roșu. Părul alb, chipul neatins de soare și nasul sângeriu, chip de om de zăpadă.
Opresc povestea pentru că am primit un mesaj de la socru-meu. Au ajuns în Bucovina și pregătesc casa pentru vacanța fetelor.

jurnal 124

Mă uit la poză și parcă văd cum povești se ascund sub floarea de păpădie, cresc mari și înghit balauri, prințese și armăsari care mănâncă jarul ca pe semințe. Când păpădia e toată un puf, la cea mai mică adiere, basmele zburdă libere prin grădină și se așează pe sufletul fetelor.
Hai să mă întorc la nasul roșu.
Tanti Paula – nu are rost să pun aici toate glumele care se fac pe seama numelui ei rostit în grabă de un copil – a apărut târziu în viața noastră A stat preț de câteva minute și a dispărut, purtată de valul candorii Sofiei. Meteorica trecere a Paulei prin poveste s-a consumat când Sofia avea cam un și jumătate.
Am lăsat din nou deoparte povestea și am privit din nou pozele din Bucovina. Și acolo primăvara a îngenuncheat iarna, dar bătălia a durat mult mai mult. Parcă atât de mult i-a plăcut zăpezii să stea răstignită pe dealurile ce păzesc apa Moldovei că nu se mai dădea dusă.

Am văzut-o pe Alecsia printre florile de mătase. Pe Sofia vânând prima cireașă. M-am legănat pe scaun ca și cum eram în balansoar, cu fetele în brațe. Liniștea mă cuprindea în timp ce-mi aminteam parfumul părului lor.
Ce dracu m-a apucat să le fac de râs cu povestea asta cu tanti Paula? În casă ne certăm, ne împăcăm, ne iubim și ne enervăm unii pe alții. Asta e. Nu, povestea cruntă a nasului roșu care se înroșește și mai tare când tanti Paula lasă nervii să o stăpânească trebuie să moară ascunsă de ochii lumii. Tăcerea noastră, a celor din familie îi va fi lespede de mormânt.
Am șters ce apucasem să scriu. Poate găsesc altă ”armă” să le conving pe fetele din casă când suntem pe poziții adverse. Poate chiar iubirea va fi argumentul.
Mult timp m-am gândit la ce clipe minunate ne așteaptă și vara asta…
Totuși, am redeschis documentul și am dat undo. Cine știe, poate că tanti Paula și al său nas rubiniu îmi vor mai trebui vreodată.

Comentarii via Facebook

comments

Publicat in Jurnal de tătic. Bookmark permalink.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.