Jurnal de tătic. Aventuri pe timp de criză: azi, căutatul în gunoaie


jurnal 61

S-a pierdut Olel! Fără măgărușul ei de pluș, Sofia nu are liniște, iar fără liniștea Sofiei nimeni din casă nu e în siguranță. Normal, cea mai proastă poziție în această afacere avea să-mi revină mie…
Să vă spun povestea dispariției lui Olel:
Sâmbătă am mâncat la socri, fetele erau deja acolo – weekend! – și, când am ajuns noi, o friptură de curcan se alinta pe un pat din piure de cartofi. O invidiam, așa că am înfipt cuțitu-n ea.
Abia începusem să-i stric spa-ul în carbohidrați pulpei de curcan când Sof s-a ridicat de la masă și a spus:
-Iau Leliță și vin!
Dacă eu spuneam la masă: ”Iau pipa și mă întorc!”, puteam foarte bine să-mi ronțăi muștiucul, dar Sofiei i se îngăduie multe.
După câteva secunde s-a întors și a întrebat sec:
-Unde-ai pus Olel?
Asta-i altă chestie pe care o tolerăm toți: bănuiala ei că toți râvnim la măgărușul ei și că e o conspirație a noastră ca Olel să aterizeze în cele mai bizare locuri, în mașina de spălat, în coșul de gunoi, în cizme, în dulapul cu oale din lut… După ce-l găsim, râde vinovată și spune: ”A venit Leliță!”, dar acum…
-Când au venit din parc nu îl avea pe Olel.
Cuvintele soacră-mii au căzut ca o sentință.
-Vleau Lel!
A urmat un strigăt care a rupt în două toate inimile din casă. Apoi nevastă-mea a țipat la mine, soacră-mea la socru-miu și Alecsia a văzut partea practică a afacerii: ”Dacă nu apare Olel, mănânc eu înghețata Sofiei?”
După ce am căutat inutil prin toată casa, ne-am împărțit pe echipe, eu și Silvana am pornit pe aleea care duce în parc. La ieșirea din casă m-am mai uitat o dată la pulpa de curcan. Dacă ar fi avut degete, sigur îmi arăta mijlociul… Sau târtița.
Parcul era aproape gol, așa cum îi stă bine parcului de la poarta școlii. Doar două bătrânici stăteau pe-o bancă.
Am luat-o fiecare într-o direcție, cu ochii după măgăruș. Eu am ajuns la locul de joacă, chiar sub privirea scrutătoare a celor două bătrâne. Au prins viață imediat ce au constatat că au ceva care mișcă în vizor.
M-am uitat pe sub toate leagănele, la groapa cu nisip. Brusc, mi-am adus aminte de un moment în care Olel fusese ascuns în găleata cu gunoi. Cu un gest care să pară cât mai natural, am cules un băț și m-am apropiat de tomberonul de lângă carusel…
-Uite, dragă, nu e ziaristul ăla?

Preocupat să dau la o parte o bucată de corn cu ciocolată, nu am dat atenție vocii.
-Ba da, tu, e ăla de se ia de domnul președinte!
Cum păream a fi singurul din zonă capabil să mă iau de un președinte, am ridicat ochii din tomberon și am văzut cum femeile se așezaseră cât mai comod ca să mă privească scormonind printre resturi.
-Rău a ajuns, dragă, presa!
Din chingile privirii lor m-a scos Silvana:
-Hai că l-a găsit! Era în șifonier, dar ce faci acolo? Doar nu credeai că e în gunoi?
-Ah nu, așa mai scormonesc eu în tomberoane…
Când ne îndepărtam am auzit:
-Mi se pare că și de domnul premier a spus ceva pe la televizor!

Foto Alex Mazilu

Comentarii via Facebook

comments

Publicat in Jurnal de tătic. Bookmark permalink.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.