Jurnal de tătic. Ciorba și chelia

Nu înțeleg de ce, încă de la nașterea lor, nu contenim să ne lăudăm copiii că sunt cei mai deștepți din lume și, pe de altă parte, îi tratăm uneori de parcă ar avea un singur neuron și ăla e ocupat să-și sugă degetul!
Cel mai bun exemplu e felul în care vrem să-i facem să mănânce ce credem noi că le face bine sau ce considerăm că ar trebui să le placă.
Când eram mic, mama nu pierdea o zi să-mi spună că sunt deștept și frumos, dar nu rata niciodată ocazia să-mi dea spanac și să-mi spună: ”Asta mănâncă Popeye și are mușchii tari ca piatra!” După mine, spanacul are gust de mâl și alge gata rumegate și duhoarea asta ciudată ajunsesem să o simt în gură și când vedeam desenul animat cu musculosul matroz. Las deoparte latura de psihologie infantilă, minciuna cu spanacul a aruncat o umbră de îndoială și asupra chestiei cu deșteptăciunea și frumusețea…
Totuși și noi practicăm același joc pervers când vine vorba de diverse mâncăruri.
Pe Alecsia am exersat, când era mai micuță, cele mai mârșave – dar totodată nevinovate – minciuni! ”Bea tot laptele ca să ai ochi frumoși ca Barbie!” ”Clopoțica roade zilnic un măr!” și altele la fel.

jurnal 23

O sincopă a apărut când i-am repetat de vreo două ori că mica sirena Ariel mănâncă ciorbă, până când fata ne-a cerut să-și ia ciorba în baie ca să o bea sub apa adunată-n cadă.
Din acel moment, am început să alegem mai bine minciunile.
-Termină ciorbița, Alecsia!
Fata s-a uitat la maică-sa ca la călăul care-și trage cagula. Am hotărât să nu mă bag, mai ales pentru că, în urmă cu doi ani, îmi aparținuse ideea legării acvaticei Ariel de fiertura de oase. Am preferat să înfulec porția pe care o aveam în față, mai ales că o ”reglasem” cu destulă smântână și sare, în speranța că mă vede un nutriționist și moare de inimă.
-Să știi că am pus în ea tarhon și tarhonul face părul strălucitor!
Alecsia s-a uitat spre Sofia, dar nu a găsit ajutorul sperat. Sofia rade orice fel de ciorbă sau supă. S-a uitat apoi spre mine, dar eu am continuat să bag în gură lingură după lingură.
-Tarhonul face părul să fie mătăsos și să crească de două ori mai repede.
Vorbele mamei parcă îi umpleau fetei bolul care nu părea să se golească de zeama antipatică. Brusc, ochii Alecsiei s-au luminat:
-Tati, când erai mic, era tarhon?
Toți am oprit lingurile, simțind că urmează ceva important… M-am frecat pe țeasta ca un bec și m-am gândit ”Ce faci acum? Minți copilul sau…”
-Ăăăă…
-Spune, tati!
Dacă în clipa aia o muscă ar fi căzut într-unul din bolurile de pe masă am fi auzit-o clipocind. Poate chiar strigând după ajutor, cine știe, doar eram într-o poveste în care părul crește de la frunze fierte!
-Ăăăăă…
-Tati?

Toată lumea aștepta o soluție care să răsară de sub luciul meu, în totală contradicție cu legenda despre tarhon.
-Ăăă… Era tarhon…
Silvana s-a ridicat și a început să strângă masa. Oricum nimeni nu se mai atingea de ciorbă.
-Era tarhon, dar eu nu mâncam. Degeaba mă ruga mama…
Niciuna nu mă mai asculta. Pentru fete era clar că tarhonul nu face bine la păr.
Pentru Silvana era clar, așa cum aveam să aflu când am rămas singuri, că:
-Nu mă ajuți niciodată, nu-ți pasă decât să-ți umpli mațul…
Și multe altele.

Comentarii via Facebook

comments

Publicat in Jurnal de tătic. Bookmark permalink.

One Response to Jurnal de tătic. Ciorba și chelia

  1. Pingback: Jurnal de tătic. Ciorba si chelia | BabyMall Blog

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.