Jurnal de tătic. Copiii din ziua de astăzi! Și flori ”ca la mort”

Expresia asta – Copiii din ziua de astăzi! – e perenă. Am auzit-o noi, au auzit-o părinții, încă de pe vremea când se gândeau mai mult la procesul tehnologic de producție decât la creșterea noastră. O să o spună și copiii de acum, când odraslele lor îi vor lăsa cu gura căscată. Zicerea acoperă o gamă uriașă de trăiri, de la nervii iscați de muzica pe care nu o înțelegi la mirarea că deja știu lucruri pentru care tu ai așteptat majoratul ca să le deslușești. Sau de la îmbrăcămintea care ție îți amintește de o zi interesantă de plajă la ce înțelege fiecare generație prin ”relație”.
E rândul meu să mă uit la Alecsia și să exclam din adâncul sufletului: Copiii din ziua de astăzi!
Povestea din această pagină de jurnal este despre roze și despre ce transmiți prin ele.
Roze trecute, din cele pe care grădinarul le taie, dar gospodina le mai ține măcar o noapte în glastră.

jurnal 38

Acum câteva zile, savuram o picătură de liniște, scufundat într-o mare de tăcere. Am simțit la început un parfum de păr de zână, apoi o boare de dulceață de trandafir încins de soare. Tocmai când simțurile mi se desfătau, un amestec de păr cârlionțat, oase multe și tari și semne de bună purtare mi-a aterizat pe burtă. Spațiu de aterizare era destul, dar locul nu era pregătit pentru zbucium.
-Tati, ți-am adus flori!
Alecsia și un mănunchi de trandafiri s-au pus între mine și soare.
-De unde-i ai?
-Mama le-a tăiat. A zis că-s uscate și să ți le aduc.
Copiii au o sinceritate pe care noi, maturii, am pierdut-o de mult.
Am luat florile uscate și, din instinct, le-am numărat. 6!
Toată lumea știe că și celor care nu cred în superstiții le merge prost dacă le taie calea o mâță neagră, așa că am ținut să-i spun Alecsiei despre florile ”de mort” și buchetele pe care le dăruiești cuiva care încă mișcă.

-Alecsia – i-am spus fetei, în timp ce îndepărtam un trandafir, luat la întâmplare de lângă fârtații săi – când oferi flori…
-Dar ți-am spus, nu eu…
-Nu contează, când oferi flori trebuie să numeri atent să nu fie…
Atunci mi-am dat seama că, din cauza unei idei fixe, rămasă în mintea mea chiar dacă nu are explicație logică, mă pregăteam să grăbesc fata pe drumul cunoașterii. Cum să-i explici ce-i aia ”par” și ”impar”? Abia trece în clasa întâi! Când eram de vârsta ei, noi desenam bastonașe și buchiseam literele mari, de tipar!
-Ce au florile astea, Tati?
-Păi… ăăăă… nu e frumos să dăruiești buchete în care… ăăă… toate florile au pereche… ăăă.
-Florile au pereche? Ca la bal?
-Nu, nu e asta, dar un buchet în care fiecare floare are alta cu care să se țină de mână… ăăăă.
-Tati, ce e cu tine? Nu ți-e bine?
-Ba da, ce încerc eu să-ți spun e că, atunci când dăruiești flori, trebuie să te asiguri că una rămâne singură… ăăă.
-Tati, tu încerci să-mi spui că nu e bine să dăruiești un număr PAR de flori?
Poate că biata făptură merita un răspuns mai inteligent, dar eu m-am revăzut trasând bastonașe pe foi gata liniate și am spus doar:
-Copiii din ziua de astăzi!
Și am dat din cap, stânga-dreapta, stânga-dreapta, adică un număr par.

Comentarii via Facebook

comments

Publicat in Jurnal de tătic. Bookmark permalink.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.