Jurnal de tătic. Iertarea părinților. Un obicei din Bucovina

Nuntă în Humor. N-are rost să vă mai spun care au fost cele mai frumoase flori din sutele de buchete care se adunaseră în spatele miresei.

jurnal 37

Dar nu asta e important acum, ci altceva. Fiecare astfel de eveniment scoate dintr-o ladă de zestre – acoperită de o mare de tablete, telefoane și alte gadgeturi – obiceiuri despre care credeai că sunt de mult presate și uitate în ierbarul trăirilor.
Unul mi-a atras atenția, deși l-am mai văzut de câteva ori. Poate că de data asta inima mea era mai pregătită pentru a-i înțelege importanța.
E vorba de un mic ritual, venit de cine mai știe unde. Înainte de a pleca să ia mireasa, mirele îngenunchează în fața părinților și-și cere iertare dacă i-a supărat vreodată și le cere binecuvântarea.
Seamănă puțin cu iertarea obținută de la cei dragi înainte de a merge la împărtășanie. Aduce și cu pasul spre o viață complet nouă, în care intri fără a lăsa supărări în urmă.

Nu știu ce e. Un obicei oarecare, dar acum m-a pus pe gânduri. Părinții mei fiind plecați, ducând dincolo și supărările pricinuite de mine, parcă-mi pare rău că nu am avut un astfel de moment. Nu aș ezita acum să îngenunchez în fața lor și să le cer binecuvântarea pentru toată viața de după dispariția lor, dar…
Mă uit la fetele mele și nu mi le imaginez în genunchi. Nici în ruptul capului nu pot să le văd cu frunțile plecate, cerând iertare, fie și în glumă…
Nu o mai lungesc, obiceiul ăsta m-a răscolit, ca fiu și tată.
În rest, nunta a mers ca pe roate, cu alaiul ei de râsete, flori de ie, batute și flecuri de pantofi rupte pe altarul bucuriei.

Comentarii via Facebook

comments

Publicat in Jurnal de tătic. Bookmark permalink.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.