Cuvintele cu „P”! Dilemă prin care am trecut fără brio, aşa cum probabil păţesc mai toţi părinţii.
Te pregăteşti pentru momentul când copilul o să întrebe „Ce-i aia?” şi te crezi cel mai deştept părinte. La început toci mental propriile experienţe.
Îţi aminteşti cum erai cât un „morcov” de pe autostradă şi ai început să plângi când ai auzit la ţară că primul care se trezeşte din casă e… „cocoşelul”. Plus că a durat până ai priceput că nu trebuie să te urci pe gard în fundul gol ca să anunţi că a răsărit soarele.
Nici la fete nu e treaba mai uşoară. Am cunoscut o doamnă foarte respectabilă care roşea dacă îi ofereai o „piersicuţă”! Într-un moment de „nerespectabilitate” mi-a mărturisit că nici la maturitate nu vrea să se gândească de ce maică-sa a ales pentru denumirea „p-ului” feminin un fruct cu păr!
Sigur, există soluţia geamănă „cocoşelului” şi anume „păsărică”, dar vă sfătuiesc să nu ţineţi colivii în casă dacă o alegeţi pe asta.
Pentru a percepe lumea înconjurătoare, copiii fac mereu legături cu puţinele lucruri pe care le ştiu. Nu durează mult, după ce ies de sub aripa casei părinteşti, până află denumirile corecte. De la cele mai vulgare – sau populare – până la cele tehnice.
Şi totuşi eziţi să le spui pe faţă: Uite asta-i „P1” şi asta-i „P2”!
Parcă nu-ţi vine. Cuvintele se opresc în gât şi un tătic timid sau o mămică sfioasă din adâncul fiecăruia dintre noi spune „cocoşel”, păsărică”, piersicuţă”, „cuc”…
„Cuc”… cu numele ăsta Alecsia a venit de la grădi. Habar nu am în ce casă părinţii cărui copil au ales să-i ofere micuţului sau micuţei lor acest nume pentru „P-ul tare”. Cert e că a prins în grupa lor, mai bine decât orice alt nume dat în alte case.
Nu ne-a deranjat şi nici nu ne-a supărat… până s-au aciuat la noi în curte o pereche de cuci. Alecsia râde de fiecare dată când unul dintre noi strigă „Uite cucu’!”
Râde, deşi ştie deja de la grădi toate denumirile posibile pentru „P-uri”.
Cea mai bună dovadă că le ştie? Sofia, care deja mânuieşte perfect termenii. Iar noi suportăm cu zâmbetul pe buze dojenile că „Uite ce urât vorbeşte!”
Răspundem calmi: Da’ cine poate opri un copil să afle? N-o află de la noi, o face de pe stradă, din parc sau…
Până acum, de câte ori s-a deschis discuţia despre de unde ştie Sofia cuvinte „grele”, Alecsia se face că are treabă în altă cameră!
