Jurnal de tătic. De ce pe Mami nu o cheamă Alexandra? Nu știm!

-E cam… cum să spun eu?
Îl vedeam pe tipul din fața mea cum e jenat că nu găsește sinonime la ”gay”.
-E puțin cam…
Privea fix punga mea de pipă și, aici eram de acord cu el, obiectul arăta ciudat. Croită din pânză de sac, prinsă cu o bucată subțire de sfoară, punga are doi călăreți pictați pe o față. E mai bărbătească decât o scărpinare la… în miez de vară ( nu am găsit nicio soluție elegantă pentru cuvântul ”coaie”, dar era o discuție între bărbați!). De aia părea ciudat că are agățată o jucărie. Un mic tigru din Ice Age. Din ăla care dă din cap când îl miști.
-E cam… pe invers… jucăria aia, prinsă acolo. De ce o ții?
Prietene, e o poveste lungă, dar văd că ai ceva timp așa că…
Fix acum doi ani, pe 30 august 2014 – Doamne, cum faci Tu timpul să zboare! – puneam poza asta:

jurnal 46

Și scriam așa: ” Într-o familie cu 3 de Alexandru iei ce cadou apuci! Leonte a fost adjudecat de…. tati!”
Leonte încă e la noi în casă, dar e mult mai scărmănat. De altfel, m-a rugat să nu-i pun o poză recentă sau cel puțin să nu fac asta până nu-i coase cineva spatele, din care sângerează vată.
În fiecare an, 30 august e o serbare aparte în familia noastră. Alecu, Alecsia și Sofia-Alexandra… nu mă întrebați de ce Silvana nu și-a luat până acum și ea un al doilea prenume. Dar nu asta e important acum – am mai spus chestia asta, uite AICI o descriere mai exactă a zilei botezată ”Sfântul Tati” – ci faptul că, deși anul ăsta am pe masă două daruri care sunt doar ale mele, un papion negru ca tăciunele și o pereche de butoni cu doi căluți aurii, mi-am dat seama că alte daruri, mult mai importante stau sub ochii mei și abia așteaptă să fie culese. Altfel… se trec! Ca perele mălăiețe care nu ajung în gura lui Nătăfleață.
Anul ăsta am sărbătorit toți, în curte. Când totul s-a încheiat, la o pipă, mă uitam la daruri. Și mi-am amintit două secvențe. Și mi-am dat seama că eu aveam patru daruri, nu doar două! Patru, prietene, mi-am scos pârleala pentru multe onomastici!
Acum câteva zile, Alecsia a ”capturat” două agățătoare pentru telefon, două figurine din Ice Age. Tare mândră era de ele! A făcut planuri cum le va agăța la ghiozdan. Le-a ascuns de Sofia. Nu știu ce mi-a venit, dar m-am trezit spunându-i: ”Astea nu sunt ale mele?”
Mânuța i s-a strâns pe micile comori și ochii i s-au împietrit. I-am spus că glumeam, am ciufulit-o a alint și mi-am văzut de ale mele.
Seara, înainte de culcare, am simțit-o pe la noi prin dormitor. Am crezut că ”se sustrage” de la programul de seară ca să mai vadă un episod din Zorro, așa că am azvârlit din grădină un ”Alecsia, treci în cameră!” Și iar mi-am văzut de ale mele.
Când am ajuns în pat, mi-am pus obosita chelie pe pernă și mi-am băgat o mână sub pernă. Am tras-o repede, zgâriat de ceva. Amorțit de așteptarea somnului, am crezut că am strivit vreo mâță și am dat repede perna la o parte, sperând ca măcar câteva vieți să fi rămas din cele nouă ale bietei ființe. În loc de măruntaie de pisic, am văzut jucăriile Alecsiei.
Dimineață, când a venit ca să se asigure că nimeni nu mai doarme dacă ea e trează, i-am întins zdrăngănelele, crezând că le-a ascuns de Sofia sub perna mea.
-Nu, tati, ia-le! Ți le dăruiesc!
Ți-am spus de papion, de butoni, ei bine, figurinele sunt al treilea cadou!
Seara, pe 29 august, pândeam prin geamul bucătăriei de vară a vecinilor cum se făceau clătite. Copiii noștri și ai lor – o ceată de cinci guri – pândeau același lucru, dar poziția mea era mai bună și în plus ei erau la etapa ”nu mâncați felul al doilea, nu primiți clătite!” M-a ajutat și fața, probabil, pentru că am primit două bucăți, rotite peste câte o lingură de dulceață de afine. Dar… ar mai fi mers una.

Mama Duțu, făcătoarea de clătite, mi-a închis fereastra-n nas. Am pornit spre curtea noastră, gândindu-mă la viața grea a adulților, când am auzit-o pe Sofia în spatele meu. Ieșise din casă și traversase în fugă două curți, mai repede repede ca un graur care simte o vișină putredă. În mână avea o clătită abia începută, semn că terminase felul al doilea.
-Tati – mi-a spus, întinzându-mi prăjitura mustind a dulceață – ia-o tu!
-Păi, de ce, Sof, ia și papă, eu…
-Ia-o! Nu-mi place!
Am luat-o și am privit-o cum aleargă înapoi. Am urmat-o fără să mă vadă și am ajuns la fereastra bucătăriei vecinilor taman când ea intra în fugă și striga:
-Mama Duțuuu, mai vleau o clătită! Plima am scăpat-o pe jos!
Așa că, prietene, port la punga de tutun un tigru care dă din cap și, ce să-ți spun, ca în Labiș, plângeam și mâncam… din al patrulea cadou!
-Bine, dar a doua figurină?
Prietenul merita un răspuns, așa că m-am ridicat și am tras puțin de cămașă. O veveriță care dă din cap tronează la gaica blugilor. Chiar lângă catarama impunătoare, cu un vultur.

Comentarii via Facebook

comments

Publicat in Jurnal de tătic. Bookmark permalink.

One Response to Jurnal de tătic. De ce pe Mami nu o cheamă Alexandra? Nu știm!

  1. Barbu Camelia says:

    Mi-ati amintit de tatal meu pe care l-am pierdut acum 21 de ani. N-o sa va scriu ce cadouri i-am facut in copilarie, ca nu imi amintesc. Dar din tabara la Sinaia in care am fost in clasa a 9 a i-am adus o camasa visinie care i-a placut foarte mult. Si i-am mai cumparat apoi si camasi roz, galbene, rosii. Le-a purtat cu drag. Si ultima camasa pe care a purtat-o cand l-am dus la spital in seara in care a murit era tot de la mine. Una bej cu epoleti maro. Facuse un infarct, ii era rau. Pe scaunele de la masa din camera parintilor erau 3 camasi, a intins mana dupa aceea. Nu pot uita asta. A fost un tata minunat, l-am adorat. Cu fiecare ocazie, 1 martie, 8 martie, Mos Nicolae, Mos Craciun, zile de nastere ne scria felicitari mie si surorii mele. Si de fiecare data cand mergea la piata se intorcea cu 3 buchete de flori, pentru mama si pentru fetele lui. Eu am mostenit obiceiul cu florile, ii daruiesc mamei aproape saptamanal flori.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.