Jurnal de tătic. Epuraşu uşa rupe

-Tati, Iepuraşul vine de Paşte sau Paştele cade când vine Iepuraşul?
Ah, unde sunt dilemele alea simple, existenţiale, filosofice, despre care poţi discuta ore întregi fără să te plictiseşti? Astea de acum sunt mult mai chinuitoare chiar şi decât cele care mi-au dizolvat studenţia în vodcă.

rubrica 18 iulie

-Nu ştiu, tu ce crezi? Moş Crăciun vine pentru că e Crăciunul sau serbăm Crăciunul pentru că vine Moşul?
-Asta e simplu, Moşul vine de Crăciun pentru că are sanie şi trebuie să fie iarnă.
Poftim, explică unui copil de 6 ani de ce serbăm naşterea, moartea şi învierea unui om! Mai bine le legăm de cadouri şi peste ani îşi va aminti doar bucuria fiecărei sărbători în parte, bradul cu daruri sub crengi, coşul de răchită cu păpuşi, ouă de ciocolată şi dulciuri. Iar când mintea i se va spăla de aşteptarea darurilor, va căuta ea răspunsuri la probleme fără răspuns.
Nu ştiu cum va fi mai încolo, dar deocamdată respect „tradiţia” de a nu explica fetelor credinţa. Nici mie nu mi-a explicat-o nimeni, m-au lăsat să cred în iepuraşi şi moşi până am găsit înainte de sărbători pungile cu cadouri sau până am desluşit pe sub mantia moşului pantalonii celui mai iubit dintre unchii mei.
Şi apoi am început să caut răspunsuri, poate chiar întrebări noi. Pornim toţi de la „Oare ce-o aduce Iepuraşul?” şi ajungem la „O fi înviat?” mergând, generaţie după generaţie, pe aceleaşi drumuri bătătorite. Care e zorul să le explici? Îi înveţi să facă semnul crucii şi, peste ani, dacă şi-or aminti de ce a fost frumos în copilărie, l-or face din nou şi or căuta şi semnificaţii. Sau nu. Cine ştie?
Eu aşa am făcut cu părinţii mei, am legat Credinţa de darurile frumoase ale copilăriei, „mituindu-mi” sufletul cu amintiri calde, cu parfumul cozonacilor, cu jocul oului invincibil de lemn.
Şi am ajuns acum să le învăţ pe fete semnul crucii, lăsând timpului misiunea de a le explica. Poate e comoditate. Sau poate e convingerea că puterea credinţei părinţilor trece, natural, şi la copii.
De aia restul conversaţiei cu Alecsia nu m-a mirat, nu mi s-a părut o blasfemie şi nu m-a dezorientat. M-a făcut doar să mă simt una dintre primele pagini, obligatorii ale unui manual de religie care acoperă materia pentru toată viaţa:
-Tati, Iepuraşul aduce ouă de ciocolată, nu?
-Da, aşa se spune.
-Eu am primit şi o păpuşă…
-A fost Iepuraşul mai darnic cu tine.
-Tati, mie nu prea-mi place ciocolata. Cred că vă iubesc pe tine şi pe mami mai mult decât pe Iepuraş!

Comentarii via Facebook

comments

Publicat in Jurnal de tătic. Bookmark permalink.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.