Jurnal de tătic. „Ceeaiamania”!

-Tati, nu e bine să mănânci atâta carne!
poza vineri 27
Unde au dispărut copiii de altădată? În care cimitir al evoluţiei au îngropat discuţiile despre prinţi, prinţese, zâne şi zmei? Uneori simt că vin direct din preistorie şi, ca într-o comedie de pe vremuri, încerc să mă acomodez lumii moderne, speriindu-mă de telefon. Un copil de 6 ani care-ţi vorbeşte ca un nutriţionist? Unde sunt discuţiile despre „ciocolata mâncată seara îl alungă pe Moş Ene” ? Când şi-a pierdut locul în favoarea lui „ acesta este un supliment alimentar, citiţi instrucţiunile înainte de…” ?
Nu râdeţi, pentru că am păţit-o şi pe asta! Îi dădea maică-sa nişte pastile pentru tuse, din alea naturiste, din categoria „orice îi dădeam tuşea şi am zis, dragă, să încerc şi cu astea”.
Alecsia a luat pastila hidoasă – nu ştiu de ce suplimentele astea alimentare arată ca nişte broboane strânse pe o maşinărie de tocat balegă – a privit-o atent şi a întrebat:
-Ăsta e medicament sau supliment?
Silvana a rămas cu gura căscată de parcă pastila îi făcea poftă.
Alecsia şi-a ferit cu abilitate guriţa de pastila ce a pornit ca o rachetă spre ea.
-Mami, dacă apar manifestări neplăcute?
Silvana a mai făcut o încercare de a îi da pastila. Nu a reuşit aşa că a căzut în capcana negocierii:
-Dar faptul că tuşeşti nu e o manifestare neplăcută?
-E neplăcut, dar nu ştiu dacă e manifestare. Chiar, mami, ce e aia „manifestare”?
La 6 ani, lumea e plină de necunoscute, dar şi de certitudini. Am fi părinţi mult mai buni dacă am ţine minte ce gândim la 6 ani şi dacă am reuşi să ne adaptăm la ce auzim peste ani de la copiii noştri. Dar nu suntem!
-Uite, ia pastila şi tati o să îţi explice ce e aia „manifestare”.
De ce „tati”? Era confortabil să urmăresc disputa despre mamă şi fiică, mult mai confortabil decât să mă implic. Alecsia nu a gândit la fel. A luat pastila, s-a strâmbat cumplit şi apoi s-a întors întrebătoare spre mine.
-„Manifestare” înseamnă…
Alegeţi voi cuvintele! De câte ori aud de la fetele mele întrebările „de ce?” sau „ce e aia?” cuvintele îmi dispar.
-Înseamnă că… se manifestă… adică…
Alecsia nu mă ajuta deloc. Poate de la pastilă, poate de la bâlbele mele, ochii i se măreau.
-Adică unele pastile fac rău, altele fac bine. Dacă e neplăcută manifestarea te duci la doctor. Dacă e plăcută te duci la joacă.
Ochii ei ameninţau să iasă din cap, atâta se măriseră.
-Dar „manifestare” nu e numai la medicamente…
Mă lingeam, ştiam asta. Alecsia nu avea nici o reacţie. Manifestare.
-Tati, pastila asta e neplăcută. Mergem la doctor? Mi-a lăsat o manifestare în gură…
Era clar că nu reuşisem să explic. Peste încă o oră, tot încercam. Am reuşit într-un final să o conving că „manifestare” nu e ceva grav, că nu are legătură cu pojarul făcut de Vlăduţ, că nu e un gust, că nu e ceva recomandat de medic. Şi…
Şi apoi mi-am pierdut cumpătul.
Finalul a fost că „Tati a avut manifestări neplăcute după ce am luat suplimentul de tuse!”
Aşa că, revenind la carne, când am auzit că nu e bine să mănânc multă, am preferat să împing farfuria şi să spun: „Da, ai dreptate”.
Eram prea obosit ca să explic ce e aia colesterol.

Comentarii via Facebook

comments

Publicat in Jurnal de tătic. Bookmark permalink.

One Response to Jurnal de tătic. „Ceeaiamania”!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.