Jurnal de tătic. Împodobește mă-ta bradul!

I-a intrat ei în cap că nu există metodă mai bună de a se apropia de copii decât de a face împreună ”proiecte”. Plus, zice ea, le dezvoltă și bucuria de a crea. A citit ea undeva că ”proiectele” sunt cele mai bune ocazii pentru un team building de familie… și de atunci se încăpățânează să confirme chestia asta.
Eu nu zic că nu e așa, dar am unele îndoieli asupra felului cum punem noi în practică teoria asta minunată.
”Proiecte”, pe limba copiilor din era calculatoarelor, înseamnă vechile desene, planșe sau cum le mai ziceam noi, când eram de vârsta lor.
În orice altă casă, vine copilul și spune: ”Am de făcut un desen cu primăvara!” Și apoi e lăsat să mâzgălească un pom strâmb, un ghiocel cât casa și un miel care arată a câine electrocutat și apoi călcat cu mașina. Asta dacă e talentat sau dacă are capacitatea de a descrie ce a scrijelit. Altfel doar el știe ce a desenat.
Mamele – de obicei principalele obsedate ca odrasla să se afle cât mai aproape de orice ploaie de aplauze – pun mâna și fac-refac desenul. Tații vor să ajute, se împotmolesc, înjură și își văd de treabă.
La noi acasă, lucrurile degenerează mereu. V-am mai povestit ce am pățit când a avut Alecsia de făcut un ceas din carton. Atunci a fost mai grav, pentru că am pătat ”creația” cu sânge. Exemple am deja sute. Cum umplem sufrageria de hârtie colorată, buburuze din lemn, ace, lipici, sclipici, Alecsia se plictisește și vrea o pauză de desene. Silvana nu se oprește, însă. Nici Sofia nu se oprește. La prima pauză din ”proiect”, Sof are pe față clei, dungi de la carioca și a apucat să lipească o bucată de carton undeva unde lasă pete pentru eternitate.
De fiecare dată, spre sfârșitul operațiunii de ”apropiere părinți copii”, dintr-un colț al casei se aude un ” E ultima dată când te mai ajut la proiecte! Plin de năduf, iar din celălalt răsună un ” Ei și ce?!”
La mijloc, culcați, de frica proiectilelor verbale, în tranșee iluzorii, stăm eu și Sofia. E drept, ea așteptând să crească și să aibă și ea ”plosept”, eu imaginând înjurături care să conțină și ”team building”.
Acum, când toată familia este cuprinsă de febra lui ” Sunt curios dacă anul ăsta vine Moșul”, am simțit în privirea Silvanei un aer de team building:

-Ar fi frumos dacă am împodobi toți 4 bradul… Am citit că ăsta e un moment…
Brusc, m-am revăzut învelit în beteală, cocoțat printre crengi care zgârie, singur în camera în care urma să îl așteptăm pe Moș…
Vezi titlul!

Foto Alex Mazilu