Jurnal de tătic. Înjurăturile în limbajul comun părinți-copii

Un idiot, dotat la unul din brațe cu o țoapă, a trecut pe lângă mine și m-a lovit cu cotul. Am scăpat din mână înghețatele pe care tocmai le luasem Sofiei și Alecsiei.
Sunt oborean și am crescut cu credința că unica soluție cu astfel de indivizi este să le bagi rapid cât mai multe organe în cât mai multe scorburi ale arborelui genealogic și apoi să te rogi la Dumnezeu să riposteze ca să-i simți țeasta trosnind în palme.
Mă pregăteam să respect tradiția pieței din București când mi-am dat seama că mă aud fetele.
Mi-ar fi trebuit o metodă mai silențioasă ca să egalez scorul cu idiotul…

jurnal 20

Nu pleci, însă, niciodată pregătit la drum!
Trebuia rapid să găsesc o înjurătură. Ceva ce nu înțeleg fetele. Din parc, la grădi, copiii aud cam tot ce a inventat omul în materie de cuvinte, dar parcă nu-ți dă mâna să participi și tu la dezvoltarea argoului lor. Așa că în preajma lor îți alegi cuvintele cu grijă. Să fie ceva cu mă-sa. Chiar, cum ar suna o înjurătură în limbajul comun copii-părinți?

”Du-te în mami tău!” sau ”Mami ta are mai mulți tătici!” ”Să mă pupi sub scutece!” Sau… ”Îți dau una de o bag pe Zâna Măseluță în datorii!”
Cei mai aprigi ar putea striga adversarului de dincolo de grilajul pătuțului: ”Să-mi folosești cucul ca suzetă!”

Tot gândindu-mă la cuci, poponețe și scutece răvășite, i-am văzut pe cei doi oprindu-se la chioșcul de înghețată. El a luat două și s-a întors spre mine.
Mă și vedeam cum îi răstorn înghețatele, fără să-i mai spun nimic, ca să nu stresez fetele. Au ele de unde învăța înjurături.
De departe, individul mi-a zâmbit – mă sfidează? – și mi-a spus:
-Domnule, mă iertați! V-am dărâmat înghețatele. Nici n-am observat, soția mi-a atras atenția. Uite, v-am luat altele!
Omul se îndepărta deja. Eu mă gândeam că, indiferent cum se terminase incidentul, nu ar fi rău să-mi găsesc un repertoriu de înjurături pentru momentele când sunt cu fetele. Că doar nu o să-mi las sufletul de oborean să fiarbă-n suc propriu, în oala nervilor zilnici!

Comentarii via Facebook

comments

Publicat in Jurnal de tătic. Bookmark permalink.

3 Responses to Jurnal de tătic. Înjurăturile în limbajul comun părinți-copii

  1. Pingback: Jurnal de tătic. Înjurăturile în limbajul comun părinti-copii | BabyMall Blog

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.