Orel e un măgar. Unul autentic, dar de pluş. Cred că în original îl chema Aiurel, dar ce mai contează originalul! Acum, Orel arată ca un ghem de cârpe uzate, singura diferenţă dintre el şi mopul din balcon este că Orel face baie de două ori pe săptămână, este igenizat şi pieptănat mai abitir decât Mitzu pisicul. Asta pentru că Orel doarme în cel mai curat loc din casă: pătuţul Sofiei.
Pentru mine, viaţa fără Orel ar fi mult mai bună. Pentru Sofia… viaţa fără Orel nu există.
Când se apropie ora de culcare, apare de niciunde, te trage de mână sau picior şi, când te uiţi la ea, spune: „Undeiorel?” Ăsta e semnalul pentru ca întreaga familie să lase orice altă activitate şi să întoarcă toată casa cu fundu-n sus. Mitzu apreciază mult aceste momente.
Oricât de atent ai fi în timpul zilei, Orel prinde întotdeauna un moment în care să se pitească. Niciodată în acelaşi loc! Eu cred sincer că are o listă de locuri ascunse, sub paturi, coşul de rufe murdare, frigider, în spatele unor lucruri nemutate de ani de zile, şi se bagă acolo doar când se apropie ora de culcare. Atunci, bucata de cârpă prinde viaţă, se târâie sau zboară şi dispare.
„Undeiorel?” declanşează o agitaţie ieşită din comun, în patru labe, mutând şi răsturnând lucruri, fiecare din noi îşi aminteşte vag când s-a împiedicat ultima oară de Orel, se caută vinovaţii pentru dispariţie, vocile devin mai agitate, iar Sofia urlă ca din gură de şarpe.
Cam ăsta e momentul în care mă gândesc serios la uciderea lui Orel. Ah, imaginaţia înaripată de ură nu are egal! În câte feluri a murit bietul Orel!
În viaţă îl ţine doar dependenţa de Sofia. După ce îl găsim, până să-l scarmene vreunul din noi, fetiţa şi-l recuperează şi-l strânge la piept, parcă ştiind că măgăruşul nu ar fi în siguranţă în nici un alt loc.
Şi, vă jur, de sute de ori mi s-a părut cum Orel, bine camuflat în braţele copilului de doar doi ani, mi-a arătat degetul mijlociu. De fiecare dată, până să mă dezmeticesc şi să iau atitudine, Sofia mă îndupleca: „Tata, uite, vezi? Orel… vezi? Orel!”
One Response to Jurnal de tătic. Moarte lui Orel!