-Tati, ce e aia candidă?
În cei 6 ani de când Dumnezeu m-a admis la şcoala de părinţi am învăţat că niciodată o întrebare nu e ultima şi că e o artă de a găsi răspunsul care să scurteze şirul de interogaţii. Mi-am ales cu grijă cuvintele:
-Înseamnă o fetiţă cu un sufleţel curat şi frumos. Aşa ca al tău.
Mi-am însoţit cuvintele şi cu o mângâiere pe smocul creţ al Alecsiei. Dar fetiţa s-a scuturat, s-a îndepărtat şi a rămas gânditoare. O pândeam şi mă gândeam ce o supărase.
-Tati, trebuie să îţi spun ceva… Nu cred că am un sufleţel frumos!
Mi-a spus asta foarte serioasă, ca şi cum îmi comunica o realitate dură pe care nu aveam cum să nu o acceptăm.
-Dar de ce spui asta? Eu zic…
-Tati, nu mă minţi, nu am sufleţel curat, e clar!
-Ok, hai să nu ne certăm. E cum spui tu!
-Tati.
-Da, ce mai e?
-Trebuie să-mi iei un medicament ca să îmi curăţ sufleţelul! Promiţi?
Brusc mi-am dat seama că poate nu înţelesesem eu prima întrebare. „Candidă” sau … „candidă”? Ghici ciupercă ce-i?
-Alecsia, dar de unde ai auzit tu cuvântul ăla? De unde ştii că nu ai sufleţel curat?
-E simplu, nu mă mănâncă jos, aşa că…
Totul se luminase. Mi-am amintit de reclama care ne asaltează de dimineaţa până seara, cea cu o doamnă care se teme să nu o mănânce păsărica şi se plângea de mirosul ei. Personal, după dimensiunile doamnei din reclamă, cred că nici o păsărică din lume nu o poate mânca toată, iar dacă mirosul e pericolul, atunci e foarte posibil ca păsărica respectivă să fi murit de plictiseală…
Am râs şi am îmbrăţişat-o. Până la urmă copiii nu au nici o vină că s-au născut şi cresc în lumea noastră! I-am spus că e prea mică pentru asemenea medicamente şi că să stea fără grijă că are sufleţelul curat ca un voal de mireasă. S-a liniştit şi a plecat să se joace.
-Hai că te las, tati, văd că ai teme. Probleme bărbăteşti, soluţii bărbăteşti!
One Response to Jurnal de tătic. Candidoza