Peste umărul ei, o vedeam cum colorează o inimioară. O făcea mai roşie decât sângele care-mi inundă creierul de câte ori se apropie Sfântul Valentin şi oraşul pare plouat cu inimi purpurii, unele adunându-se pe tarabe în bălţi uriaşe, altele infiltrându-se în canale sau case.
Alecsia totuşi mi se pare cam mică să coloreze inimioare. Sincer, nici eu nu sunt încă pregătit să o ştiu oferind inimioare! Nici primind!
Ştiu sigur că pe undeva, prin adâncurile Pământului se ascunde un demon care-i pedepseşte pe toţi taţii din lume. Dacă eşti tată de băiat, vei retrăi toate năzbâtiile cu care ţi-ai amărât părinţii. Dacă eşti tată de fată, inima ta se va întări ca o nucă de fiecare dată când un băiat va ridica ochii spre prinţesa ta, aşa cum te uitai tu cândva la prinţesele altora şi vedeai în ele doar femei. Dar e prea devreme pentru asta!
-Tati, cum se scrie „te iubesc”?
-T… E… faci o pauză, I…
Dar ce scrie ea acolo?
Băi frate, ce mama dracului caută Valentin ăsta la noi? Să stea acolo, în America! Să se umple ăia de inimioare şi cupidoni grăsuţi până nu li se mai văd pălăriile de cowboy!
M-am perpelit toată noaptea! Taţii tuturor iubitelor din trecut mă ţintuiau de o uriaşă inimă de pluş şi mă izbeau cu scrisori de amor cioplite-n pietre roz.
M-am trezit târziu. Alecsia plecase la o aniversare. Încă mă treceau fiori, gândindu-mă la mutra de ştrengar a unui puşti care primea inimioara şi vedeam aievea cum ea-i întinde obrazul pentru pupicul răsplată a muncii…
Sfârşit, mi-am pus o cafea şi m-am îndreptat spre coşul de pipe.
Peste ele, trona inimioara!
Am stat mult cu ea-n mână. Am tocit-o strângând-o între degete şi am citit de sute de ori cuvintele „te i”.
Şi îi mulţumeam demonului din adâncuri pentru că mă păsuieşte. Încă.
