Ah, doamnelor şi domnilor, dacă „50 Shades of Grey” v-a zgândărit imaginaţia şi fantasmele au început să pună stăpânire pe voi, faceţi un efort şi imaginaţi-vă că frumoşii şi focoşii Ana şi Christian ar fi avut, de la început, copii. Hm, cum sună?
Sexul pentru părinţi este o aventură în sine. Cine mai are nevoie de cătuşe, bice, brice sau…nu, de c…e e nevoie! Până să montezi cătuşele roz pe parteneră vezi că sunt pline de gemul din clătita pe care o considerai pierdută prin casă de vreo săptămână. Scoţi „pisica cu nouă cozi” şi observi că cineva, grijuliu, a lipit pe ea inimioare. Într-o casă cu copii nu poţi ascunde nimic, sunt ca fiscul de pe vremuri, găsesc şi tractorul îngropat sub hambar! Bietul Christian ar fi luat necunoscătoarea femeie de mână şi cel mai probabil până la camera cu plăceri ar fi declanşat cu picioarele măcar un elefant care cântă sau s-ar fi rostogolit după ce au călcat pe singura bucată care mai e mobilă din maşina frumoasei Barbie. Şi, dacă reuşesc, în fine, să se închidă într-o cameră, primul sărut va fi întrerupt de un strigăt, „Taaaaaaatiiiiii, unde ai pus Orel?” Şi preludiul devine o plimbare în 4 labe prin toată casa, căutând măgăruşul de pluş care se ascunde cu desăvârşită dibăcie.
Înainte de a avea copii râdeam de poveştile de acest gen. Ah, ce mă mai veseleam când un prieten, doctor, tată de băiat, povestea cum o dată, fiind în pat cu nevastă-sa, se bucurau fiecare de goliciunea celuilalt când… băieţelul a intrat peste ei, i-a văzut, şi-a scos repede din haine şi a început să strige: „Facem băiţă!”
Alt prieten, pândind momentele când nu e nevastă-sa de faţă, povesteşte cum, într-o seară, îşi dezbrăcase femeia şi … a intrat fetiţa lor. S-a uitat cu ochii măriţi la scenă şi a cerut informaţii suplimentare: „Mami a făcut cachi? O schimbi de pamperşi?” Vai, ce mai râdeam, cum o priveam pe biata soţie cu subînţeles şi o întrebam: „Mami a făcut cachi?” În grupul nostru de prieteni devenise un soi de glumă nelipsită la întâlniri.
Dar cel mai tare râdeam de un alt prieten. Povestea lui e devastatoare. Omul ne-a spus într-o zi că la el în casă nu se mai ascultă „Drumurile noastre”. Evident că l-am întrebat cu toţii dacă e ceva personal între el şi regretatul Dan Spătaru sau dacă melodia îi trezeşte amintiri. Nu ne-a răspuns din prima, mulţumindu-se să ne pună să promitem că melodia respectivă nu va răsuna niciodată în prezenţa sa şi, mai ales, dacă de faţă e băieţelul său.
A curs ceva timp şi, văzând că rămâne neclintit în decizia sa, am insistat cu întrebări până a cedat. Se pare că într-o după-amiază de sâmbătă, când erau convinşi că puştiul e prizonierul somnului de după masă şi al pătuţului cu grilaj, tatăl şi mama au trecut la acţiune în dormitorul lor. Când acţiunea era în toi, au auzit un zgomot suspect. Ştiau că uşa de la dormitor era încuiată aşa că nu s-au oprit, el întinzând doar o mână şi pornind radioul. Cânta Spătaru. Au terminat şi apoi au găsit băieţelul lângă pătuţ, dormind dus.
Nespus s-au bucurat că a crescut şi poate sări din pat, nebănuind ce îi aşteaptă.
Seara, cu copilul jucându-se la picioarele lor, au vrut să retrăiască dulce şi pervers ceva din senzaţiile amiezii şi au pus tocmai melodia ce le amintea de momentele de tandreţe. Puştiul s-a ridicat şi a început să danseze, mişcându-şi şoldurile în faţă şi în spate, într-un du-te-vino care amintea de ritualul care-l deosebeşte pe mascul de… restul speciei!
Ce nu ştia prietenul meu este că, oricât te-ai încuia, adăposti sub plăpumi, ochii copiilor trec prin ziduri, se scurg pe sub uşă sau străpung prin gaura cheii, chiar acoperită cu haine.
Ce ne mai veseleam, fredonam melodia şi copilul prietenului începea mişcarea despre care credea că e dansul specific al bătrânei geamparale!
Ce mai râdeam… dar acum nu mai râd.
Pingback: Jurnal de tatic. 50 shades of… gri | BabyMall Blog