Da, fraților, s-a petrecut și această grozăvie! Sofia s-a îndrăgostit. Rău de tot, dragostea i-a umplut sufletul mic de-l pui în degetarul zânei care le coase hainele spiridușilor. I-a umplut sufletul atât de mult că nu mai e loc acolo nici pentru Olel, măgărușul de pluș care-i veghează visele, nici pentru Tati. Sufletul e plin ca inima unui izvor și tot ce pe afară e imediat sorbit de căpriorii hăituiți.
Scuzați-mă, vorbesc cam în dodii, dar nu ți se îndrăgostește zilnic mezina. Chiar dacă are numai 4 ani și poate n-ar strica să încep să mă obișnuiesc cu ideea.
Am observat că e ceva în neregulă într-o dimineață, când a ieșit din cameră fără Olel. Nu a spus nimic bietul măgăruș de pluș. A rămas cu zâmbetu-i de ață groasă înghețat pe față și se uita prin mărgelele tăciune după micuța care a zbughit-o afară.
Seara, la culcare, l-a luat în brațe, dar, înainte de a se băga amândoi cu nasurile-n așternuturi, a stat cu el lipit de față și i-a șoptit ceva. Doar ei știu ce-au discutat, dar, a doua zi, parcă Olel nu mai era mirat când n-a mai fost luat pe plajă. ”Na, a crescut Sof a noastră! Nu se putea să ne iubească doar pe noi toată viața!”
Măgăruș cu creier de vată, vorbește în numele tău, eu sunt Tati! Dar…
După-amiază, când am dat s-o iau pe după umeri, să ascult marea prin părul ei, ca dintr-un ghioc, Sof s-a ferit.
-Tati, las-o pe Sof!
Contrariat, am întrebat-o direct:
-Sof, ce e cu tine?
Și-a întors spre mine fața și a mijit ochii, ferindu-i de ultimele fulgere de bronz.
-Tati, Sof e îndlăgostit!
Pumnul mi s-a încleștat. Am scrutat zona, dar eram numai noi doi, marea – cuminte ca un pisic care toarce sărat – și nisipul, cât vezi cu ochii.
-De cine?
Sof a vrut să spună ceva, dar s-a oprit. Doar a privit marea cum se rostogolește până la picioarele ei. Și a suspinat.
PS Din copilăria mea îmi amintesc cum ”vacanța la mare” – alea două săptămâni pe vară – însemna bălăceală, castele de nisip, scoici adunate-n pălăria de soare și distracția îmbulzelii la mesele ”în serii”. Acum, am văzut la fetele mele cum se adaugă noi bucurii, în afara celor rămase neschimbate. Le-am surprins privind zarea, cu ochii umeziți, apusul soarelui, valurile când mușcă.
Sofia chiar mi-a spus că s-a îndrăgostit, dar spaima mea, de tată de fată, s-a dus ca o briză. ”Tati, iubesc malea! Putem să rămânem aici pentru totdeauna? Sau – aici fața i s-a luminat, ca și cum a găsit, în sfârșit, soluția – putem să o luăm cu noi acasă?”
La 4 ani?!?!?! Unde sunt castelele de nisip?
Foto Alex Mazilu