-Sofia!
Niciun răspuns.
-Sofiaaaaaa!
-Ia uite ce are tati aici!
Nici n-a ridicat nasul din Olel.
M-am dus mai aproape. M-am pus în fund lângă ea și m-am făcut că-i iau măgărușul.
”mmmm” a mârâit și s-a întors cu spatele la mine.
M-am ridicat și am lăsat-o.
Sunt învățat cu nazurile copiilor. Au și ei toane, chef sau nu de joacă sau uneori sunt doar blue, fără motiv. Melancolici după buburuza de astă vară, care se juca pe nasul lor sau îi apasă norii care se storc de ploaie.
Numai că nu ne lasă sufletul să le dăm pace.
-Vii la tati să-i spui ce te-a supărat?
A ridicat ochii ăia mari, cu păduri de castani în spatele ferestrelor irișilor și m-am uitat prin ei. Am înțeles și am lăsat-o-n pace.
Dar, vă spun sincer, minte cel care spune că înțelege bluesul prințeselor!
Foto Alex Mazilu
