Jurnal de tătic. Tati vrea un pieptene!

Am ridicat obiectul de pe tarabă și m-am uitat la vânzătoare. Îmi plăcea ce văd. Am întrebat, timid, cum îi șade bine unui bărbat când se uită la o femeie frumoasă:
-Cât costă?
Întrebarea avea ceva provocator, nedefinit, dar – asta e culmea! – vreți să controlați imaginația unui mascul!
Mă așteptam să spună ”Pentru tine, voinicule, nimic, închid și mergem!” N-a fost chiar așa.
Femeia s-a uitat la mine ca și cum tocmai mă adusese la picioarele ei un OZN pictat în roz. Eram sigur că figura ei luminoasă se reflecta-n chelia mea ca în oglinda mașterei Albei ca Zăpada.
-Pipetenele? 5 lei. Dar CHIAR vreți un pieptene?
E o poveste lungă și sfârșitul ei nu pare să fie aproape, poate o să o spun cândva, mă mai gândesc, dar în episodul de astăzi eu am misiunea de a cumpăra un pieptene.
Nu mă întrebați cum, din toți patru, tocmai eu am fost alesul.

jurnal 10

Ingrată misiune!
Se uita atât de fix în creștetul meu că parcă am și auzit: ”Oglindă, oglinjoară, cine-i cea mai frumoasă din țară?” Am răspuns fără ezitare:
-Nevastă-mea…

-Și doamna vrea un pieptene cu Ariel?
-Nu, eu l-am ales pe ăsta, dar nevastă-mea…
Am ridicat obiectul și l-am privit mai bine, în lumină.
-Dar ce, domnișoară, nu credeți că e ce trebuie?
-Depinde. Depinde la ce-l folosiți…
Afirmația mi-a dat fiori. Deschidea o poartă spre imaginația ei și acolo… eu și un pieptene făceam lucruri greu de descris!
-Păi, la păr.
-Aha!
Mă îndepărtam, cu pieptenele în mână. Ea rămăsese la tarabă, cu cei 5 lei care taman ce fuseseră ai mei. Se uita după mine cu îngăduința specifică europenilor.
Am vrut să mă întorc și să-i strig: ”S-a pierdut pieptenul preferat al Sofiei și nevastă-mea mi-a spus să iau eu altul! Ce era să aleg, să mă fac de rahat cerând unul la orice tarabă sau să o văd umbrită, fie și pentru o secundă, de amărăciune?” Pe Sofia, evident.
Dar tare mi-e teamă că nu m-ar fi înțeles. Era doar o vânzătoare la tarabă.
PS Pieptenul a fost furat. Da, la noi în casă e un hoț și vineri s-ar putea să vă povestesc despre asta. Un policier live, direct de la locul crimei. S-ar putea, repet. Mă mai gândesc.
Foto amfoto.ro

Comentarii via Facebook

comments

Publicat in Jurnal de tătic. Bookmark permalink.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.