Înainte de a ajunge acasă te poți opri la un colț de stradă. Tragi aer în piept, te sprijini de un zid și, dacă fumezi, îți aprinzi o țigară și, ascuns de lume în spatele voalului de fum albăstrui, îți imaginezi cum vei fi primit de cei dragi.
Descui ușa și dai peste Alecsia. Fața i se luminează când te vede. Ridică o palmă și strigă:
-Tati, nu intra! Ți-am pregătit o surpriză! O aduc acum!
Dispare. Pe picioare simți blana moale și caldă a pisicii care se freacă de tine.
De nicăieri răsare Sofia:
-Taaaaaati! Te ubbeșc!
O iei în brațe și, dincolo de parfumul ei de omuleț neajuns în pâcla lumii, auzi, dinspre bucătărie, vocea care când șoptea te-a făcut să-ți dorești copii:
-Bună, dragule! Fă-te comod și hai la masă. Am pregătit ceva special.
Vocea e urmată de capul blond-auriu al Silvanei. Înainte de a-mi da un pupic rapid, miroase aerul din jurul meu.
-Ți-am făcut un antricot la grătar și îmi era teamă să nu miroasă în casă, dar nu… Nu miroase, nu-i așa?
Între timp a apărut și Alecsia. Ținea o foaie pe care pictase un om din 5 dungi și un biloi, cum fac toți copiii. Deasupra lui era soarele, iar sub el era o inimioară roșie ca focul și scria ”Tati te iubesc”.
După ce am mâncat, stăteam toți 4 pe canapea. Fetele fuseseră de acord să vedem un western vechi. La un moment dat, Silvana se ridică și spune, zâmbindu-mi șmecherește:
-Fetelor, țineți minte ce am discutat? Au promis că azi se culcă devreme… la ele în cameră!
Alecsia se ridică:
-Tati, mie îmi e somn. Mă duc la culcare.
Imediat spune și Sofia:
-Căcare nani!
E clar că trebuie să repetăm mai intens cu ea cuvântul ”culcare”.
Țigara s-a terminat și zidul nu mai pare un sprijin, ci doar ceva prea tare pentru oasele tale obosite. Așa că, având în minte visul de mai devreme, ajungi la ușă.
Când am deschis, am crezut că am lovit-o pe Sofia. Urla ca picurată cu ceară. Când m-a văzut, a izbucnit și mai tare în plâns. Fac o paranteză: de multe ori m-am gândit că unii copii s-ar putea să fie conectați la o stație de amplificare. Cutie de rezonanță mică, zgomot mult.
A apărut și Alecsia. Își dă seamă că Sofia va reuși, chiar cu puținele cuvinte pe care le știe, să pârască năzbâtiile care au făcut-o să plângă și începe și ea să urle.
Nu am apucat să fac nici un pas spre cele două ”niagare” de lacrimi că m-a oprit Silvana:
-Auzi, puteai să suni că vii! Acum trebuie să ieși din nou. Ia niște ouă să vă fac niște ochiuri mai târziu, dacă vă e foame.
În timp ce te pregătești să pleci din nou, vezi pisica venind spre tine și te gândești că ”Uite, măcar o parte din vis se va realiza!” Dar Mitzu se oprește chiar când mai avea doi pași și se îndreaptă spre bucătărie.
Închizi ușa în spatele tău, cobori și ajungi iar lângă zid. Aprinzi altă țigară și, în fumul albăstrui, fața ți se luminează și șoptești:
-Bună seara, fetelor, a venit tati acasă!
Îți răspunde doar ecoul cu miros de urină uscată de la colțul blocului.
PS Cele două variante – cea idealizată și cea demonizată – nu sunt perfect adevărate.
În timpul documentării pentru acest material nu a fost maltratat nici un bărbat. Dar nici foarte bine nu i-a fost…
Foto Alex Mazilu
Pingback: Jurnal de tatic. Viseaza, barbate, viseaza! | BabyMall Blog