Jurnal de tătic. Je t’aime, Paris!

De multe ori glumim pe seama Alecsiei că a fost și ea la Paris.

jurnal 58

-Când am fost?
Întreba ea, mai demult, supărată că a văzut minunăția de oraș, dar că nu-și amintește nimic.
-Când erai la mami în burtică!
Adevărul e că – acum vreo 7 ani – când Silvana era însărcinată cu Alecsia, primul nostru copil, simțeam amândoi că viața se încheia și urma un fel de moarte clinică, din care te trezești doar ca să schimbi un scutec sau ca să combini un biberon de lapte…
Cine n-a crezut asta la venirea primului copil să ridice primul piatra!
Nici nu știam de va fi băiat, fată sau marțian, dar eram siguri că ne va zidi în casă!
Și atunci eu m-am gândit să iau o excursie de 3 zile la Paris, să înmormântăm acolo ceva din ultimele noastre clipe. Și am contactat o agenție a unei prietene. Și am primit 3 oferte de hotel.
Doamne, ce hoteluri!
Cerusem să fie în centru că, na, dacă ajunge oboreanul la Paris vrea să se scarpine-n chelie doar unde a făcut-o și Napoleon!
Primul arăta ca o pictură impresionistă, camerele având niște balcoane pe care să le ungi pe un croissant și să le mânânci înmuiate-n ciocolată. Doar că avea un cusur, fiecare cameră era opera câte unui designer de interior. Cea pe care ne-o ofereau arăta ca și cum un om a ornat-o pe trebuința celor mai cusurgii clienți, după care un nebun a spart totul și a lipit cioburile în grabă, fiecare pe unde s-a nimerit. Din poze am numărat că, din pat până la toaletă, mi-aș fi făcut, în lustre și bucăți de rigips ce atârnă, 3 crestături în chelie și scăpam de ultima doar dacă m-aș fi prăvălit când mă împiedicam de un fotoliu pus taman în drum.
Al doilea hotel era dedicat americanilor care descoperiseră plăcerilor orașului, fiecare cameră fiind zugrăvită cu imagini din viața câte unei personalități. Ne rezervau camera Marilyn Monroe. Am renunțat la ea pentru, că vă spun onest, mi se părea lipsit de fairplay să pui o femeie însărcinată șă vadă pe tavan imaginea din Playboy pe care până și biata Marilyn o vroia uitată!
Dar al treilea… era prezentat ca o minune a tehnicii moderne, grefată pe o clădire care văzuse, chiar din laterala Champs-Elysees, toate marile momente ale marelui oraș! Iar camera pe care ne-o ofereau…

Un budoar din vremea muschetarilor, cu un pat sub baldachinul căruia trebuie să fi stat Milady, între o partidă de amor și una de trădări. Iar prin geam se vedea terasa unde o masă și două scaune aveau la picioare o mică fântână cu o… veveriță din bronz care ronțăia o alună, evident, tot din bronz. Imediat m-am gândit la nopți romantice și la cafele prelungi băute în ”dezabieuri”, văzuți doar de gingașa fierătanie. Paris, ce vreți!
Am rezervat-o imediat, dar nu mi-a fost de ajuns. Am sunat la agenție și m-am asigurat că primesc exact veverița din poză.
Am stat ce am stat și nu m-a răbdat inima, am luat numărul hotelului și am sunat. Cea care mi-a răspuns nu înțelegea de ce vreau să fiu sigur că am o ”squirell” pe terasă și nici măcar nu înțelegea ce e aia, dar am sunat din nou, înarmat cu un dicționar, și am cerut ”chambre avec ecureuil”!
Mi-a spus un ”Oui, monsieur!” mai promițător decât pictura cu Marilyn de pe tavanul celuilalt hotel.
Și am ajuns. Din strada îngustă am privit prin geamul hotelului și am înlemnit: Veverița! Veverița lângă care visam să-mi beau intima cafea de dimineață se vedea din stradă!
Am alergat prin fața recepției și am înțeles, camerele de la parter dădeau într-o curte interioară minusculă unde, în mijloc, era veverița mea.
Cafeaua de a doua zi am băut-o ascuns după perdea, trăgând cu ochiul la ”ecureuil-ul” meu, pe care făceau poze un miliard de chinezi veniți în vacanță!
PS Dar a fost frumos la Paris și o să țin minte zilele petrecute acolo mai ales pentru că, într-un magazin, am văzut o rochie cu Turnul Eiffel. Uriașă pentru nou-născutul ce va să vie! Dar am luat-o imediat.
-Ce faci cu asta? Du-o înapoi imediat! Nici măcar nu știm dacă va fi fetiță!
Am râs de Silvana, dar am dat înapoi rochia. Cum adică un tată nu știe că va avea fată? Ce prostie! Știam și am avut dreptate!
De ceva timp, Alecsia a primit și poartă o rochiță asemănătoare cu aia, iar eu mereu îi spun că prima noastră excursie în trei a fost la Paris. Și începutul unei vieți superbe…
Ăsta e genul de amintiri pe care le lăsa până acum câteva zile Parisul!

Foto Alex Mazilu

Comentarii via Facebook

comments

Publicat in Jurnal de tătic. Bookmark permalink.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.