Jurnal de tătic. Șeful e șef și în…

Mie mi se pare un înger…

jurnal 22

Dar uneori se poartă ca un mic diavol.
A vrut o cană de pe masă.
-Vleau aia!
Poate i-aș fi dat-o, dar era plină cu ceai fierbinte.
-Nu se poate, Sof, e uffff…
-Aiaaaaaa!
Dădea din picioruș și urla cu atât mai tare, cu cât îndepărtam cana de marginea mesei. La un moment dat, mi-a dat o palmă peste picior. În viață, am primit mângâieri mai dure decât pălmuța aia.
Pe loc m-a distrat mutrița ei nervoasă, pumnii mici cât două nuci, strânși până se înroșise pielea, piciorușul lovind nervos podeaua, toate mi s-au părut haioase. Am râs și râsul meu a înfuriat-o și mai tare. A ieșit plângând și strigând, probabil în căutarea unui alt adult pe care să-l cheme în ajutor.
Eram cu un prieten în casă, adevăratul beneficiar al cănii de ceai. Omul a împins cana înapoi spre mine:
-Auzi? Eu chiar nu vreau ceai. Hai, răcește-l puțin și dă-i fetei.
Au un al șaselea simț! Sofia parcă a simțit că are un aliat și s-a întors în ușă. Aștepta, dar era încă supărată.
-Dragul meu – omul nu are copii, așa că mi-am permis un ton mai didactic – nu e bine să le faci toate nazurile. Suporți țipetele, dar nu cedezi, dacă ai apucat să spui că nu are voie ceva…
Deși pe atunci abia de avea un an și jumătate, Sofia a înțeles că ”solicitarea” ei era încă respinsă, așa că și-a manifestat nemulțumirea cu încă un strigăt.
-Prietene – mă prefăceam că nu o aud, deși striga de au dispărut vrăbiuțele de pe pervaz, preferând să-i dau amicului meu sfaturile atât de utile în viața ce sigur va urma și pentru el – copilul îl simte imediat pe cel slab din casă. Dacă dai o jumătate de pas în spate te duci în prăpastie.
Între timp, în ușa a apărut și Alecsia. A văzut-o supărată pe soră-sa și a întrebat-o ce s-a întâmplat.
Nu am băgat-o în seamă. Mai important era să-l învăț pe om ce are de făcut când va avea și el copii.
-Fiecare casă are un șef. Poziția e instabilă, o pierzi într-o fracțiune de secundă. Uite, cu Alecsia rareori am cedat presiunilor…
Între timp, Alecsia a venit la masă, s-a întins printre noi și a tras cana înspre ea.

-Tati, s-a răcit. Pot să i-o dau Sofiei?
Nu a așteptat răspunsul meu. Nu că ar fi fost altul.
Eu m-am ridicat și, nu știu de ce, am simțit nevoia să schimb subiectul:
-Îți mai fac un ceai? Ăla se răcise oricum…
Nu, prietenul meu nu dorea alt ceai. De fapt, avea treabă și a plecat rapid. Probabil se grăbea să stea liniștit și să decanteze învățămintele primite…
PS Spre seară, am auzit-o pe Silvana strigând din camera fetelor:
-Cine e idiotul care le-a dat ceai? E vărsat pe saltea!
-Iubito, a fost Alex mai devreme pe la mine. El i-a dat Sofiei niște ceai…
Poate că poziția de șef e disputabilă, dar aparențele au mare importanță!

Comentarii via Facebook

comments

Publicat in Jurnal de tătic. Bookmark permalink.

One Response to Jurnal de tătic. Șeful e șef și în…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.