Category Archives: Jurnal de tătic

Am intrat cu Sofia într-un magazin. Am apucat să-i promit că îi iau o păpușă, mai ales că era supărată că Alecsia a plecat în tabără. Supărarea a mers până acolo încât, într-o seară, l-a băgat pe măgărușul Olel într-un geamantan de jucărie și s-a dus în dormitor, spunând sentențios: ”Sunt în tabălă. Să nu mă cauți!”

A ieșit, după vreo cinci minute, atrasă cu vorbele, meșteșugit și destul de tare rostite de mine, ”am găsit un iaurt cu fructe”. A stat în ușă, amușinând. Vedeam cum se duce-n ea bătălia dintre supărare și poftă, dar n-a cedat. A intrat înapoi în dormitor, trântind ușa în urma ei. După un timp, până-ntr-un minut, am auzit un ordin scurt: ”Să ții iaurtul până vin din tabălă!”
Am înțeles, să trăiți!
Am înțeles și că e supărată și i-am promis un cadou, o ”mită” nevinovată pentru favorul unui zâmbet.
Păpușă a ales-o ea. Trec peste faptul că ne înțeleseseram să luăm ”una mică” și am luat una cât Sofia de înaltă. M-a fraierit!
Dar nu am fost singurul fraier din povestea asta.
Sofia a zis în magazin doar ”Elsa mică”, eu am auzit ”mică” și am zis ”Gata, o luăm”. Apoi am văzut că era o păpușă mare care o întruchipa pe eroina din Frozen când era mică. Asta e. Nu avea să fie, însă, singurul motiv pentru care acum sunt hotărât ca data viitoare să mă uit mai atent la ce jucării le cumpăr.
Mi s-a părut mie cam fălcoasă, cu obăjorii atât de umflați că ascundeau și ceva din gură, dar era cu părul auriu în ochi, îmbrăcată în rochiță, băgată-n cutie, nu m-am uitat. Plus că număram banii, iar ăsta e un gest care-ți adoarme din simțuri!
Acasă, când i-o desfac mi s-a părut cam durdulie. Iar n-am dat atenție, dar…
-Tati, nu iese rochița!
Citești, frate, pe net despre toate grozăviile, dar nu le vezi și venind peste tine. Cutremure, tornade, OZN-uri, vampiri! La toate spui: ”dă-i, bă, în mă-sa, nu ajung ei aici!” Ei bine, au ajuns!
Citeam acum ceva zile despre un sondaj făcut de ăia de la Barbie despre cum ar fi dacă Barbie ar fi grasă! Nu cred că e reală știrea, dar e credibilă, e în tonul schimbărilor cretine care se fac în mai toate domeniile, cea mai bizară fiind că se caută un nume nou pentru Albă ca Zăpada, ca să nu se supere piticii.
Cică Barbie frumoasă pune presiune pe fete să slăbească! Ca și cum fuioarele pe care le văd pe stradă sau le fură iubiții nu pun presiune. Să le îngrașe și pe astea. Să facă un Batman cu burtică, un Superman cu gușă și un Spiderman cu ochelari sifoane. Că suntem și niște bărbați puțin deranjați de discriminarea asta fățișă!
La sondaj ar fi sărit mii de muieri, care au lăsat pentru câteva secunde din mâini hamburgerul din care mușcau, și au spus: ”Da, Barbie ne enervează, o vrem ca făcută din bucăți rupte din copane roșii de sos, cu burtă și gușă, cu sânii lăsați! Că prea ne-a chinuit!”
Dar – nu știu dacă e chiar așa, dar așa ar trebui să fie – muierile sondate trebuie să fi strigat și: ”Pe Ken lăsați-l așa! Că destul l-a terorizat anorexica asta!”
Nu puteau ăștia să găsească și alte soluții decât să schimbe păpușa? Putea, de exemplu, tatăl fetiței (care tocmai refuză al doilea cheeseburger pentru că vrea să arate ca Barbie) să ia copila-n brațe și să-i spună așa: ”Ia și papă, Barbie nu există, e o poveste. Dacă exista Barbie crezi că mă însuram cu mă-ta?”
Prieteni, m-a lovit știrea!
(mai mult…)

Pentru duminică iau trei inimioare. Îmi plac alea din pluș sângeriu, umflate ca obrajii unui copil care suflă spre un fulg de plop, necăjindu-l, nelăsându-l să se așeze pe pământ.
”La ce îți trebuie trei inimi de pluș?” poate va striga vreun trecător la mine.
Una pentru Alecsia. Are doar 7 ani, dar deja mi se pare că timpul aleargă pe lângă noi, precum pomii prin fața geamului de tren. Număr și mi se par nedrept de puțini anii care au mai rămas în care sunt singurul care-i dăruiește o inimă la care se uită, o strânge la piept, își îngroapă fața-n ea și râde, cum numai soarele de primăvară timpurie știe să o facă.
A doua e pentru Sofia care, la 3 ani, se bucură de orice dar. Cât de mic sau de mare, darul îi aduce un zâmbet, o clipă de joacă și apoi e abandonat. Dar clipa aia în care cadoul e Lumina Lumii face cât o cură de apă și soare pe cea mai dulce plajă din lume. Plus că spune un ”Tati, te iubesc!” când primește ceva de mă topesc.
A treia, în fine, nevastă-mea e cam ofticoasă și n-aș vrea ca prețul unei inimioare de pluș să-mi strice duminica.

”Ești un fandosit, care alimentează o porcărie care stoarce banii proștilor!”
Posibil, trecătorule, dar vreau să îți spun ceva. Nu ca să mă scuz, ci doar pentru că poate cândva vei iubi.
(mai mult…)

Am trecut. Greu, dar am trecut peste prima noapte în care o știam pe Alecsia singură, departe de noi. O vedeam – cu ochii minții atinse de paranoia părinților – abandonată-n pădure, înconjurată de fiare, umane sau sălbăticiuni, înghețată, strigând după noi.
O zi și o noapte care au lăsat urme. Cearcăne. Mie mi se pare că-mi accentuează aerul intelectual-boem, însă la nevastă-mea…
Nervi. Chiar nu pricep cu ce greșisem în prima seară de m-am trezit cu un ”Cum poți să te uiți la filme cu cowboy în momentele astea!”
-Adică în ce momente?
-Păi, când Alecsia…
Au femeile un talent să te scoată de sub cea mai groasă carapace în care te ascunzi de problemele care te rod! Ar fi în stare să scoată de tot un melc din cochilie doar ca să-i spună că are noroc de căsuță ”la purtător”, pentru că afară e poluare.
Alecsia a plecat în prima ei tabără. La 7 ani! Ideile Silvanei! Acum, la ore bune după ce a ajuns în nu știu ce parc de prin Râșnov, așteptăm să aflăm când ajunge la hotel, cum se instalează, ce mănâncă, cum se îmbracă și răspunsurile la alte 76.543 de întrebări.
-Au pus poze!

Mi-am lipit și eu ochii de telefonul ei.
-E fericită!
Tot nu am dormit bine.
(mai mult…)

Luni. 08.02.2016 ora 08.17

Fetele au adormit. Deja Olel și Ponică au prins viață în lumea basmelor și zburdă cu picioarele lor de pluș moale printre norii roz care acoperă turnul palatului prințeselor.
(mai mult…)

I-am promis Alecsiei că o spun la toată lumea, ca să nu mai avem discuții.
-Tati, nu poți să faci asta!
-De ce? Doar ți-am promis!
-Tu nu ești un pârâcios! Doamna a zis că e urât…
-Dar ce-ai făcut tu nu e urât?
I-am spus, o fac. Na:

Uitați-vă la ea cum a stat la tortul luat de bunici pentru ziua ei! Scuzați calitatea pozei, dar îmi tremurau și mâna și telefonul.
(mai mult…)

Nu știu dacă e chiar așa, dar asta simt. La naștere, copiii sunt borna cea mai apropiată de natura umană în forma ei pură.
(mai mult…)

La noi acasă se râde foarte mult.

Râdem de bancuri, șotii, glumim unul pe seama celuilalt. Ba chiar și dacă vreunul dintre noi se lovește sau se julește sfârșește tot prin a râde.
Acum vreun an, un an și jumătate, când Sofia spunea doar Olel, Tati și Dirli-dirli, Alecsia a conceput un banc pe seama ei. Combinase ea ce auzea pe la grădi, poate vreun banc spus de vreunul dintre noi și i-a ieșit asta:
(mai mult…)

Nu pot descrie exact cum a fost când am scris titlul jurnalului meu de astăzi. Am tastat ”Jurnal de tătic” și după aia degetele nu mă mai ajutau. S-au blocat precum gheara unui șoim care-și caută prada. Am scris apoi A-ul de la Alecsia, mi-am adus aminte ce am de notat și a ieșit, vedeți și dumneavoastră ce!
AUUUUU!
Să fim serioși, care tată de fată spune cu nonșalanță ”Fiică-mea s-a despărțit de iubit!” și apoi își vede de treaba lui? Eu nu am avut norocul să cunosc vreunul. Toți au un tremur în voce atunci când rostesc ”fiică-mea” și ”iubit” în aceeași frază. Ce să mai vorbim când fata are doar 7 ani!

Dar ce vreau să notez în jurnal? Aha, mi-am amintit.
(mai mult…)

Sunt fumător și, evident, noua lege mă deranjează. Îi voi supraviețui, pentru că nu sunt dependent de restaurante, rezist fără ele până se redeschid terasele, iar în celelalte locuri unde merg de obicei oricum deja nu se fumează.
Sunt fumător și cunosc destui idioți care fumează. Cunosc și mulți idioți care nu fumează. Trasul fumului în piept nu e nici pe departe bariera care desparte mințile ascuțite de cele înguste. Ca și în cazul credinței, cred că natura a împărțit, în procente aproape egale, proștii în ambele tabere.
Nu îi invidiez pe cei care se lasă de fumat, dar îi deplâng pe cei care spun ”cea mai mare realizare a mea este că m-am lăsat de fumat”. Mă gândesc că destinul a fost crud cu ei, dacă, la sfârșitul unei vieți, în urma lor rămâne doar o scrumieră curată.
Cred, ca mulți fumători, că legea trebuia să prevadă locuri de fumat, spații în care fiecare să decidă ce face cu sănătatea și proprietatea lui. Dar nu e prima lege făcută de proști, la presiunea unei străzi guralive și, poate, nereprezentative. Nu e prima lege – e de ajuns să ne amintim Codul Fiscal sau cea a alegerilor locale – făcută pompieristic, acceptată de Constituțională și promulgată, după care votanții ei își dau palme că au greșit. Cum spuneam, proștii sunt repartizați judicios, așa că și-au găsit locul și în politică.
Bine, domnule, veți spune, ăsta e un ”Jurnal de tătic”, spune despre copii, nu despre frustrarea ta pe o lege!
Ok, sunt fumător, dar…

Sunt și tată.
(mai mult…)

Ați ascultat vreodată de sfaturile primite în creșterea copilului? Țineți cont de miile de învățături care îl bombardează pe orice părinte? De pe net, de la bătrâni, de la tineri, de la tot felul de doctori de ocazie, oameni care-ți împărtășesc propriile experiențe sau cele pe care nu le-au trăit tocmai pentru că abia citiseră un sfat de aur!
În cele mai mici probleme, îți dai seama că ai nevoie de mai mulți copii ca să poți să aplici tot ce auzi sau citești doar în primele clipe după ce îți apare o dilemă.
Fularul la gură…
Sau nu…

-Ce faci, domnule, omori copilul!
Aproape întotdeauna cei care-ți dau sfaturi au un ton care să sublinieze că puțin lipsește să faci un pocinog ireparabil. Puținul e chiar stropul lor de înțelepciune pe care ți-l împărtășește.
-Ții copilul cu gura descoperită-n ger? Pune-i fularul la gură. Am citit că…
(mai mult…)