Am vazut că în ultimul timp tot mai mulţi oficiali vorbeau pe la televizor de măsurile ce se vor lua pentru combaterea contrabandei, care, vezi Doamne, obligă acum la tăierea pensiilor, salariilor şi mai ştiu eu ce. S-a făcut şi un proiect de măsuri ce se impun de urgenţă pentru ca acest flagel să nu mai macine bugetul de stat. Citeam în ochii lor surpriza că se face trafic de ţigări ca şi cum ar fi descoperit America căutând Indiile. Cred că atunci când transformi un lucru ştiut de toţi într-o problemă naţională ai obligaţia să nu laşi în urmă aspecte nelămurite. Nu e normal, doar pentru că trebuie să găseşti rapid vinovaţi pentru situaţia în care sunt acum bugetarii, să arunci pe piaţă false probleme fără să te gândeşti că ele se pot întoarce împotriva ta.
În luna august, când se pregătea debarcarea lui Dan Nica de la şefia Internelor, lucru neregretat de nimeni, el plănuise o acţiune de proporţii ce viza contrabanda din zona Stamora Moraviţa. Nu cred că îl frământa dreptatea, ci era clar o acţiune ce îi viza pe liderii democraţi Sorin Frunzăverde şi Vasile Blaga. Ministrul avea să susţină după demiterea sa că avea informaţii că se puseseră cinci milioane de euro la bătaie pentru ca reţeaua să reintre pe piaţă. Sincer, cu atâţia bani şi la ce foame era înainte de campanie nu văd de ce nu au reintrat pe piaţă.
În timpul unei vizite în fosta Iugoslavie, ministrul, fiind însoţit de oameni ce, destul de surprinzător, au rămas apoi pe funcţii, a hotărât o acţiune de proporţii. În zonă au fost infiltraţi 21 de agenţi sub acoperire de la Poliţia de Frontieră. Misiunea lor a durat doar câteva zile. La începutul lui septembrie Nica a fost dat afară şi locul i-a fost luat de Blaga.
Nica a mai miorlăit ceva despre afacere, dar totul s-a stins. Misiunea, mai e nevoie să spun, a fost la început deconspirată şi apoi, devenind ineficientă, retrasă. Cei implicaţi au părăsit fotoliile din care o ordonaseră, unii zburând spre zări mai bune pentru carierele lor, alţii… spre casă. Nici măcar acum, când problema contrabandei a fost repusă pe tapet, nu şi-a amintit nimeni că un fost ministru susţine că a fost dat afară din Guvern de dragul unei reţele de traficanţi.
Şi un banc, evident cu poliţişti. Doi gabori pe stradă, pe trotuar o monedă de 50 de bani. Unul calcă pe ea. Celălalt îl ceartă: „ Nu vezi că sunt bani?” „ Păi ce poţi face cu 50 de bani?” Primul zice : „Poţi să dai un telefon” Atunci, cel care a călcat pe monedă o ia de jos, o pune la ureche şi zice „ Alo, mama?”
Fiind o biată versiune online a unui editorial ce se vrea serios pentru un ziar serios, îmi pot permite să adaug la sfârşit o melodie, pe care întotdeauna mi-am dorit să o dedic unui articol despre contrabandişti. E vorba de „Cielito Lindo” (titlul e imposibil de tradus altfel decât „Mândruţa”) o baladă ranchero din 1882, păstrată peste ani de tradiţionalii mariachi. Un vers mi-a atras întotdeauna atenţia, când vaquero-ul îndrăgostit laudă ochii negri ai iubitei îi numeşte „de contrabando”. Aduşi de dincolo de graniţa nordică a Mexicului, adică de cea mai bună calitate, complimentul suprem pentru acele locuri şi acea perioadă. Deşi melodia are mii de versiuni, fiind cântată de mai toate vocile mari ale lumii, de la cele de operă la pop sau rock, versul rămâne constant. Ascultaţi-o şi imaginaţi-vă sacii de contrabandă păziţi de generali nespălaţi, cu piepturile acoperite de cartuşiere şi un rest de trabuc în colţul gurii. În Mexic, desigur.
