O tâmpită! Asta e, o tâmpită care nu trăieşte decât ca să aranjeze lucrurile prin casă! N-are nici cel mai mic sentiment, nicio trăire, măcar infimă la nimic din ce-i frumos, delicat, pasional. Toate o lasă rece. Uite, chiar şi acum, el ieşise afară, s-a prăvălit în şezlong, iar ea nu numai că rămăsese înăuntru, dar mai şi buşea toate, special ca el să nu aibă nici măcar o clipă de linişte. Ce rost poate avea, ca în miez de noapte, să loveşti într-o oală ca şi cum ar fi un tam-tam? O tâmpită! Asta e, o tâmpită, dar el avea ac de cojocul ei… Muzica! Puse muzică şi era convins că asta o va enerva…
Ţapinarii – Pescăruşul
Se relaxă, închise ochii şi încercă să reconstruiască imaginea nisipului, doar atingându-l cu tălpile goale. Le simţea la fel de pricepute în pipăit ca palmele. Simţurile i se amestecau. Tălpile savurau nisipul, retrăiau clipe din trecut, când micile particule fuseseră stânci, moluşte colorate, melci, apoi, moarte, se frecau una de alta, ca şi cum se băteau ca să scape din bătaia valurilor… Valuri, le auzea. La fiecare muşcătură a lor din mal venea mirosul înţepător de sare, de mare, de vacanţă… Căscă ochii…
Umbra pescăruşului, aruncată de ultimele raze ale zilei, îl acoperea ca o umbrelă. La adăpostul ei, visă la programul de mâine. Se vedea gol, pe malul mării. Întins, la graniţa dintre somn şi trezie îi vedea conturul ei. Sânii goi înfruntau de la egal la egal stâncile, în timp ce ochii supuneau albastrul apei, lăsând părului despletit onoarea de a îngenunchea guralivii pescăruşi… Întinse mâna să-i simtă pielea răcoritoare şi catifelată. Ea întoarse capul spre el… Presimţea valul dulce de vorbe ce-l va legăna…
-Dragule, vii odată la masă? Şi strange dracu’ nisipul ăla că ai făcut balconul… Dă şi drăcia aia jos de pe geam! Ah, a sunat mama. Zicea că vin şi ei la mare. O să vezi că o să avem o vacanţă minunată! Hai, nu fii prostuţ, îţi promit!
El deja strângea nisipul din balcon… Şezlongul îl mai lasă câteva zile.
PS Pescăruş de Ţapinarii este, după mine, una dintre cele mai bune melodii româneşti despre mare, despre cum visele chiar pot zbura dacă trupul e în decorul care trebuie. Piesa e de pe albumul lor din 2005, Un rege fără regat… şi adevărul e că Adrian Tănase ( din “cauza” lui textul e postat tocmai astăzi 🙂 ) şi Cosmin Covei nu au un regat al lor. Să fie el folkul? Stand up comedy cu chitară? Teatru? Sau doar aromă de Vama Veche purtată prin toată ţara de 2 voci şi un instrument?
PPS Pescăruş de Alex Mazilu e una dintre imaginile dăruite de bunul meu prieten rubricii mele de suflet.
Pingback: O tâmpită şi un pescăruş : Alex Mazilu – Foto Blogging